Antrenorul a subliniat necesitatea unei implicări mult mai intense şi a unui spirit combativ evident, punctând că agresivitatea trebuie să fie prezentă, dar fără a depăşi limitele regulamentului. Intervenţia sa a avut un ton mobilizator, chiar dacă pe alocuri neconvenţional.
În urma acestui rezultat, Farul a coborât pe locul 13, poziţie de baraj, cu 23 de puncte, în timp ce FCSB îşi consolidează prima poziţie în play-out, ajungând la 33 de puncte.
Vizibil afectat de deznodământ, Stoican a făcut şi o comparaţie directă cu antrenorul advers, Mirel Rădoi, mărturisind că îi este dificil să accepte cum echipa sa a pierdut controlul unui meci pe care l-a dominat în prima parte.
“Nu vreau să mă plâng şi nici nu vreau să-i cocoloşesc sau noi să-i cocoloşim (n.r. pe jucători). Eu îi iubesc din sufletul meu şi ştiu că băieţii o să scoată echipa din situaţia asta. Băieţii ăştia nu sunt nepăsători. Trebuie să trezeşti ceva în ei. Şi nu o să schimb eu absolut nimic, ei o să se schimbe.
O să se trezească în sufletul lor, au conştiinţă şi sunt convins că nu sunt fliu-fliu. Îi văd că suferă. Dar trebuie să se trezească. Că oamenii ăia de acolo (n.r. de la FCSB), chiar dacă noi înainte de meci ne salutăm… Bă oameni buni, dar oamenii ăştia au venit să ne ia bucuria noastră.
Păi, e război, ne transformăm.
Eu mă duc, mă pup cu Rădoi, dar aş vrea să-l mănânc. Vă spun din inima mea. E fratele meu. Când începe meciul, ne transformăm. Vreau când intrăm pe teren să mâncăm din oameni. Între ghilimele, că nu vreau acum să îi lovim, să le rupem gâtul.
Deci principalul vinovat sunt eu, nu ei (n.r. jucătorii). Că eu trebuie să le transmit răutatea asta. Să trezesc asta în ei”, a declarat Flavius Stoican, după Farul - FCSB 2-3.