Florentin Matei a făcut spectacol de la revenirea în Liga I, iar evoluţiile de la Astra au demonstrat că jucătorul crescut de Steaua mai are multe de oferit pentru fotbalul românesc.
Florentin Matei i-a impresionat pe cei din conducerea Astrei, iar patronul Niculae pare tentat să activeze clauza de cumpărare a mijlocaşului.
”Ne dorim transferul definitiv al lui Florentin Matei. Ca să îl aducem, trebuie să activăm clauza care este în valoare de 300.000 de euro. La valoarea pe care o are Matei considerăm că suma nu este foarte mare pentru posibilităţile noastre.
Florentin Matei este unul dintre cei mai talentaţi mijlocaşi din fotbalul românesc şi credem că ar putea să ajute şi echipa naţională a României. Bine, aici ultimul cuvânt îl are selecţionerul Cosmin Contra. Jucătorul se pregăteşte bine la Astra, iar la 24 de ani are tot viitorul în faţă. Suntem siguri că dacă el o să joace bine în play-off nu are cum să nu prindă şi echipa naţională", a declarat Dani Coman pentru Fanatik.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florentin matei, astra, transfer,