You are here:

Florentin Pera, declaraţie emoţionantă, după victoria dramatică cu Cehia: ”Îi mulţumesc lui Dumnezeu!”

Florentin Pera, declaraţie emoţionantă, după victoria dramatică cu Cehia: ”Îi mulţumesc lui Dumnezeu!”

Rapid

Comentarii

Naţionala de handbal feminin a învins vineri, la Debrecen, reprezentativa Cehiei, scor 29-28 (11-13), în primul meci din grupa B a Campionatului European. Tricolorele au fost conduse 56 de minute, chiar şi la 6 goluri.

Pentru România au marcat Bazaliu 9 goluri, Ostase 8, Borş 4, Boiciuc 3, Gogîrlă 2, Stoica 1, Dindiligan 1, Popa 1, iar din echipa Cehiei s-au remarcat Cholevova 11, Jerabkova 6, Sustackova 5.

Ce a declarat Florentin Pera, după România - Cehia 29-28

”Vreau să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această victorie, minunaţilor suporteri care au venit şi au creat o atmosferă superbă, fanilor care ne-au susţinut de acasă şi fetelor. Astăzi au arătat ca o familie, nu au renunţat niciun moment la luptă, fapt ce ne-a adus o victorie foarte importantă la acest Campionat European.

Cred că emoţiile şi-au spus cuvântul în debut de meci. Avem o echipă tânără, în reconstrucţie. Avem nu mai puţin de 7 jucătoare debutante la un Campionat European. Avem 10 jucătoare noi faţă de Campionatul European precedent. Nu e deloc uşor, aşteptările sunt mari.

Noi am făcut un turneu foarte bun în Golden League. Am înfruntat echipe tari, ne-a ajutat să ne consolidăm relaţiile de joc. Astăzi, faptul că nu am cedat nicio secundă, nici la 6 goluri, a arătat că suntem o echipă unită. La pauză le-am mobilizat, am încercat să reglăm anumite lucruri în faza de finalizare. Cred că scorul a fost mincinos în prima repriză.

Dacă am fi fructificat măcar 50% din situaţiile clare, am fi intrat în avantaj. Am luptat până în ultima secundă, Am schimbat sistemul de apărare, iar asta ne-a adus foarte multă încredere pe final. Am găsit şi cele mai bune soluţii. Am plecat cu şansa a doua, e meritul fetelor că nu au cedat!

Nicio clipă nu am considerat că vom pierde acest meci. Vă spun şi de ce! La turneul din Danemarca, echipa a crescut de la meci la meci. Am arătat din ce în ce mai bine. Asta s-a întâmplat şi la antrenamente. Am văzut dorinţa lor de a obţine un rezultat pozitiv. Lucrurile astea mi-au dat şi mie încredere. La antrenament era ca la un meci oficial pentru ele. Mi-a dat speranţă. Nu ne-au surprins cu nimic!

Bianca Bazaliu a făcut un joc bun. Îi va da încredere în ceea ce urmează. Dar cred că toate jucătoarele au avut un rol important în această victorie. Toate au luptat. Fiecare şi-a făcut datoria în apărare, în atac.

Alisia Boiciuc, la 19 ani, a fost foarte concentrată, foarte atentă. E de apreciat! E o jucătoare care s-a descurcat minunat şi pe faza de apărare.

Toate s-au descurcat admirabil. Mă bucur că jucătoarele tinere capătă încredere cu fiecare rezultat. Nu rezolvăm nimic dacă punem presiune. Suntem la început de ciclu olimpic. Cel mai mult mă bucură atmosfera. Toate fetele s-au susţinut, s-au completat, pe bancă erau în picioare”, a spus Florentin Pera, după România - Cehia.

Afla mai multe despre: rapidpetrolulsuperliga 

viewscnt
Articole similare