Fostul internaţional Florentin Petre a preluat conducerea tehnică a echipei Foresta Suceava, el semnând un contract valabil până la finalul acestui sezon, a anunţat clubul moldovean.
Petre a condus deja prima şedinţă de pregătire la noua sa echipă.
"Sunt încântat că am ajuns pe banca Forestei şi sper ca împreună cu jucătorii şi cu ceilalţi membri din staful cubului să reuşim să punem bazele unei echipe puternice, competitive, constantă în rezultate, pe gustul publicului sucevean. Ştiu încă din perioada în care activam ca jucător că oamenii de aici iubesc fotbalul, vin în număr mare la stadion şi sunt devotaţi culorilor clubului. Am avut o discuţie şi cu jucătorii, suntem hotărâţi să muncim cu toţii pentru a realiza ceea ce ne-am propus, şi cu ajutorul sucevenilor sper să reuşim”, a declarat noul antrenor al Forestei.
Vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Forestei, Farid Khallaf, a precizat că acordul lui Petre include o opţiune de prelungire. "Avem mare încredere în el, pentru că este un antrenor tânăr, ambiţios, care doreşte să-şi construiască în antrenorat o carieră la fel de prolifică cum a fost cea de fotbalist. După ce a lucrat cu mai mulţi antrenori cu experienţă, acum se află în faţa primului examen ca principal, şi este deosebit de motivat să facă treabă bună. Va avea un sprijin total în noi şi vom încerca să-i creăm toate condiţiile ca să reuşească”, a spus Khallaf.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Prezentarea oficială a antrenorului Florentin Petre la Foresta va avea loc joi.
Foresta Suceava se află pe locul 19 în clasamentul ligii a doua.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florentin petre, foresta suceava, antrenor