Florin Gardoş este foarte aproape să semneze cu o formaţie din Ungaria! Fundaşul în vârstă de 29 de ani a intrat în ultimele şase luni de contract cu Southampton şi, potrivit 24.hu, se află în negocieri avansate cu Ferencvaros!
Fostul jucător al FCSB a purtat mai multe discuţii cu cei din conducerea lui Southampton pentru o despărţire rapidă şi amiabilă, mai ales că n-a jucat prea multe meciuri pentru ”sfinţi”. Mai exact, Florin Gardoş a jucat doar 18 partide în cei trei ani şi jumătate petrecuţi la Southampton!
Gardoş a evoluat în actualul sezon de trei ori pentru echipa U23 a ”sfinţilor”. Ultimul meci jucat la echipa mare datează din 28 ianuarie 2017, contra lui Arsenal, scor 0-5, în Cupa Angliei.
Gardoş poate să semneze cu o altă echipă oricând doreşte, însă va continua să joace pentru gruparea din Premier League până în momentul în care îi expiră contractul. Conform sursei citate, Ferencvaros, liderul din Ungaria, are şanse mari să-l achiziţioneze pe fundaşul român!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
7.500.000 de euro a plătit Southampton Stelei pentru Florin Gardoş. S-a dovedit a fi o investiţie proastă pentru britanici. Românul a suferit o accidentare gravă la genunchi şi de atunci n-a mai reuşit să prindă echipa ”sfinţilor”, jucând mai mult la formaţia Under 23!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florin gardos, transfer, ungaria