Florin Maxim, antrenorul celor de la Corvinul Hunedoara, a oferit o reacţie la finalul partidei încheiate cu victoria echipei sale, scor 3-0, în faţa celor de la CFR Cluj.
Corvinul a bifat a doua sa victorie a sezonului în Superliga după succesul obţinut în faţa celor de la Csikszereda. Cu 8 puncte după 5 etape, trupa hunedoreană ocupă un loc de play-off, o clasare impresionantă în opinia multor specialişti.
Florin Maxim a recunoscut calitatea celor de la CFR Cluj şi şi-a felicitat jucătorii pentru prestaţia avută în faţa fostei campioane a României.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În privinţa obiectivului pe care hunedorenii şi-l propun, Maxim a anunţat că îşi doreşte să califice echipa în play-off, lucru reuşit de o nou-promovată şi în stagiunea precedentă de Bogdan Andone, cu FC Argeş.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Florin Maxim ţinteşte sus după victoria de la Arad
"Eu vorbesc cu băieţii să ne punem în aplicare planul, să jucăm cu încredere. Nu avem nicio presiune. Ei trebuie să demonstreze, să-şi dorească, să facă meciuri bune, să facă rezultate, să atragă atenţia asupra lor şi să meargă mai departe.
Noi suntem o echipă care îşi propune să le ofere şansa să-şi etaleze calităţile. Câteodată ne iese, câteodată nu. Astăzi ne-a ieşit.
Ţin să felicit echipa adversă pentru că ne-a reprezentat în Europa. Ştiu cum e. Când ai deplasări lungi şi nu ai rezultate bune, cum ni s-a întâmplat şi nouă, intervine frustrarea şi neîncrederea. Ţin să-i felicit. Au calitate şi îşi vor reveni 100%. Au un antrenor bun, care a dovedit şi va fi o nucă tare.
Facem foarte mult la antrenament faza ofensivă. Şi la meciurile precedente au avut şansa şi Ribeiro şi Fabry care şutează foarte bine. Toţi trag bine la poartă. I-am încurajat să o facă. Antrenăm şi aceste chestii.
Când o echipă stă jos trebuie să tragi să-i faci să iasă pentru a-ţi face jocul. Acum mergem mai departe. Ne odihnim. Avem meci de Cupă la Baia Mare şi apoi meci cu UTA. Sper să ieşim cu bine din aceste două meciuri.
Lucrăm faze fixe. Dacă aţi urmărit, Djokovic nu prea vedea mingea. La pauză le-am zis să jucăm pe bara a doua pentru Manolache. A avut o execuţie bună. Nu pregătim execuţiile sub bară.
Mă bucur pentru el. Este cu noi la Liga 3, a pus umărul, a câştigat un trofeu, a promovat, joacă bine. Şi el, şi ceilalţi să joace bine şi să plece mai sus. Are familie, are copii, trebuie să se gândească, asta vorbesc cu ei în vestiar.
De dorit, ne dorim play-off. Cine ne poate opri din a ne dori? Vedem ce obţinem. Ne antrenăm ca celelalte echipe, trebuie să prindă încredere băieţii şi să o arate meci de meci. E un prilej bun pentru el să-şi arate calităţile", a declarat Florin Maxim, la flash interviu.
- Citește și
- Bomba anului în fotbalul spaniol. Barcelona dă lovitura şi îl fură pe Rodri de sub nasul lui Real Madrid
- Bayern pregăteşte asaltul pentru Haaland. Planul uriaş al campioanei Germaniei
- Panduru avertizează după revenirea ratată a lui Şumudică, la CFR: "Poate lua o decizie rapid. Depinde de următoarele meciuri"
- "Suntem la Căluşari? E ruşinos, dar eu răspund de rezultate abia din octombrie". Şumudică a răbufnit după ruşinea cu Corvinul
- Genoa lui Şucu, victorie şi calificare în Cupa Italiei, la primul meci oficial al sezonului
- "Nu vreau să spun lucruri la televizor. Prefer să vorbesc doar faţă în faţă". Reacţia lui Coelho după remiza de la Galaţi
- Schimbare majoră la FCSB: "Chiar dacă va fi puţină suferinţă". Ce urmează la formaţia "roş-albastră"
- "Le cer scuze colegilor, sunt supărat". Creţu, dezamăgit la declaraţii după ce a fost eliminat în meciul cu Oţelul
Afla mai multe despre: corvinul hunedoara, florin maxim, cfr cluj, superliga







