You are here:

Florin Maxim rămâne optimist după Corvinul - Astana 1-2: „Mergem acolo să ne calificăm!”

Florin Maxim rămâne optimist după Corvinul - Astana 1-2: „Mergem acolo să ne calificăm!”
Comentarii

Corvinul a fost învinsă de Astana, scor 1-2, în turul trei preliminar al UEFA Conference League.

Prima reacţie a lui Florin Maxim după înfrângerea cu Astana

Corvinul Hunedoara a condus cu 1-0, dar a fost învinsă de Astana, care a revenit în repriza secundă. După meci, Florin Maxim, tehnicianul hunedorenilor a tras concluziile.

Antrenorul are în continuare speranţe că formaţia sa poate trece în play-off-ul UEFA Conference League.

„Singura dată când nu am explicaţii. Nu îmi găsesc cuvintele. Trebuie să le cer o părere şi băieţilor. Am pierdut foarte uşor mingea. Tranziţia pozitivă au făcut-o bine.

Au aşteptat, ne-au desfăcut. Am luat primul gol, apoi şi al 2-lea. Am avut o tresărire de orgoliu, dar în a doua repriză nu am arătat bine deloc.

Mergem în Kazahstan să câştigăm. Chiar cred că putem face asta. Au urcat foarte mult fundaşii laterali, am trecut în 4-3-3.

Am fost incapabili să ieşim în întâmpinare. Ne-am luat 2 goluri foarte, foarte uşoare. E meteahna noastră. E frustrant să îi dai timp, să nu putem să ieşim în întâmpinare.

Sper să învăţăm din asta şi să mergem mai departe. Toată lumea ne dădea drept favoriţi, dar dacă te uiţi prin lotul lor au 12 internaţionali în componenţă.

Au ştiut să simtă jocul şi au punctat. Nu pot să spun că m-au surprins, au fost mai pragmatici. Eu cu asta am rămas. După pauză să nu punem piciorul pe minge.. pentru mine e… n-am cuvinte!

Efectiv nu am cuvinte după începutul reprizei a 2-a. Nu vreau să par imprentinent. Nu putem să pierdem o minge la 80 de metri de poartă şi să ne luam gol. Este o problemă a noastră, avem tendinţa să ne retragem şi să lăsăm adversarul”, a spus Florin Maxim.

Afla mai multe despre: corvinul hunedoaraastanaflorin maxim 

viewscnt
Articole similare