Fostul oficial din Ştefan cel Mare, Florin Prunea, a reacţionat după plecarea lui Duşan Uhrin.
Problemele financiare de la club i-au determinat pe jucătorii lui Dinamo să facă grevă, astfel, partidele amicale cu Unirea Slobozia, Rapid Bucureşti, Metaloglobus şi Dunărea Călăraşi au fost anulate.
Prunea susţine că cei de la Dinamo sunt răspunzători pentru plecarea lui Uhrin, deoarece s-a negociat pentru aducerea unui alt antrenor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"S-a discutat sută la sută pe la spate!"
"Dinamo a renunţat foarte uşor la Dusan. De fapt, i s-a forţat mâna să plece. Nu mi s-a părut normal ca, în momentul în care se schimbă conducerea executivă, deja să apară în presă ca se discută cu antrenori. S-a discutat sută la sută pe la spate", a declarat Florin Prunea, la ProSport.
Duşan Uhrin s-a întors la Dinamo în luna aprilie a acestui an. La acel moment echipa traversa clipe grele în campionat, iar el este cel care a salvat clubul de la retrogradare.
Florin Prunea a vorbit în exclusivitate pentru Telekomsport şi l-a criticat pe Mirel Rădoi. Fostul internaţional român susţine că România nu are antrenor şi l-a asemânat pe selecţioner cu Răzvan Burleanu.
"Am văzut conferinţa de presă a lui Mirel. Eu cred că în momentul de faţă, echipa naţională nu are antrenor. Eu eram sigur că l-a schimbat pe Sorescu, pentru o accidentare. Dar să zică ca l-a schimbat pentru că este foarte obosit... Mie nu mi-a lăsat impresia că a fost obosit. De ce îl schimbi?
Comparaţia asta între Iordănescu, Piţurcă şi el. În primul rând, e o lipsă de respect faţă de foştii lui antrenori. Mie Rădoi îmi lasă din ce în ce mai mult impresia că seamănă cu 'Domnul Goe'. E picătură din Burleanu. Ştiţi ce mult seamănă băieţii ăştia doi. Înainte era tot un zâmbet. Acum nu îi mai convine nimic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ceartă presă. Îi ceartă pe Iordănescu şi pe Piţurcă. Ceartă jucătorii, foştii jucători care îi mai atrag aşa atenţia. Eu cred că în momentul de faţă, România nu are antrenor. Eu cred că până în septembrie, eu dacă aş fi preşedinte, l-aş da afară. Echipa naţională are timp până în septembrie să îşi pună la punct toate aspectele. Băiatul ăsta e depăşit de situaţie. El nu are un ajutor acolo. Nimeni nu îl ajută.
Dacă îl schimbă, să plece împreună cu Stoichiţă. L-ai schimbat pe Contra. Îl schimbi şi pe Rădoi, dar tu FRF şi Mihai Stoichiţă, când plecaţi, fraţilor? De ce nu îl vor pe Piţurcă? De ce nu îl vor pe Lucescu. De ce nu vor un director tehnic de care nu se apropie nimeni. Un antrenor de care nu se apropie nimeni.
"Nu este un selecţioner care să îţi dea încredere. Băiatul ăsta nu are soluţii"
Mie, în seara asta, mi-a dovenit încă o dată că nu are ce căuta la echipa naţională. Avem nevoie de un antrenor, de un selecţioner, da? Nu are, este rupt de realitate. Seamănă cu 'Domnul Goe'. El se sclifoseşte aşa şi când vorbeşte. Nu este un selecţioner care să îţi dea încredere. Băiatul ăsta nu are soluţii. Se vede clar. Câd nu ai soluţii ca antrenor, e foarte grav.
Se vede clar că echipa naţională nu mai are antrenor din toate punctele de vedere. De ce nu a recunoscut în seara asta că a greşit. Să spună că nu trebuia să îl schimbe pe Sorescu. Sunt antrenori români liberi care pot sa fie angajaţi, dar nu se va întâmpla asta. Peste un an sunt din nou alegeri. Acolo e cancer", a spus Florin Prunea pentru Telekomsport.
Afla mai multe despre: prunea-dinamo-uhrin