Florin Răducioiu a fost simbolul fotbalistului din anii ’90: păr lung şi răvăşit, faţă de băiat cuminte şi viaţă de playboy.
A făcut furori pe terenurile din Serie A, la Bari, Brescia, Verona şi Milano, ducând în timpul liber o viaţă la fel de agitată: serile la Hollywood din Milano, modelele, vinul. Astăzi are 56 de ani şi, la Bucureşti, este o mică instituţie: lucrează ca comentator la televiziune şi încearcă să se reinventeze „pentru a avea diverse surse de venit”, notează Gazzetta dello Sport, celebra publicaţie italiană căreia fostul internaţional i-a acordat un interviu.
Răducioiu recunoaşte că a risipit ceva bani de-a lungul carierei: „La Monaco eram înnebunit după vin, cheltuiam 10.000 de euro pe sticlă”. Bani, farmec şi goluri. La Cupa Mondială din ’94 a fost unul dintre protagoniştii parcursului României până în sferturile de finală, cu patru goluri: de acolo i s-a dat porecla de „Van Basten al Estului”, idolul său.
Fotbalistul Răducioiu mai aminteşte însă de o palmă dată unui arbitru, o noapte petrecută bând whisky care s-a terminat prost, misterioasele injecţii intravenoase de la Brescia şi celebrele pastile despre care la Milan i se spunea că sunt „vitamine”. Pe lângă prietenia cu Franco Baresi.
Interviul acordat de Răducioiu jurnalului Gazzetta dello Sport:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Florin, viaţa ta este mai stabilă acum?
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Cu siguranţă. Am copii şi sunt fericit. Locuiesc la Bucureşti, sunt comentator TV la Antena 1 şi ambasador pentru un dealer auto şi o companie de pariuri. Am fost, de asemenea, imaginea unei academii a clubului Barcelona aici, în România. Călătoresc mult pentru a-mi extinde afacerea”.
Ai risipit bani de-a lungul carierei?
„Când eram jucător, am avut cu siguranţă nişte vicii. La Monaco eram înnebunit după vin: cumpăram sticle de 10.000 de euro, organizam cine de lux la Monte Carlo. Trăiam ca un pensionar, regret puţin asta. Aş fi putut economisi nişte bani şi să-i investesc. Erau vremuri în care câştigai 80.000 de euro pe lună, pe atunci era o sumă uriaşă. Vreau să precizez că, oricum, acum stau bine din punct de vedere financiar”.
Ai fost şi un cuceritor…
„La Milano organizam petreceri cu Hollywoodul când se putea, iar Maldini era cel mai râvnit. La Verona, în schimb, mi-am pierdut capul după un fotomodel român. Aveam 21 de ani, eram frumos şi bogat (râde). Eram o figură de circ. Acea relaţie a durat un an şi nu mă ajuta să-mi păstrez luciditatea în timpul meciurilor. La sfârşitul anului, am retrogradat”.
L-ai menţionat pe Maldini, dar ai trăit un an de aur alături de Baresi la Milan. Ce amintiri ai?
„În vara anului ’93, Franco s-a dus la Berlusconi şi i-a spus: «Avem nevoie de un jucător ca Răducioiu». De fapt, el a fost cel care m-a adus la Milan. Nu-l voi uita niciodată. Aş fi vrut să fiu prezent la înmormântarea lui, dar eram în Mykonos cu familia mea şi nu am reuşit să vin. Am plâns mult. Franco era un magnet uman: avea un carismă care îi împingea pe toţi jucătorii să-l urmeze şi să-l aprecieze”.
O întâmplare care te leagă de Franco?
„Când am pierdut la Tokyo finala Intercontinentală împotriva echipei São Paulo, în seara aceea eu, Panucci şi Ielpo ne-am dus la un bar să bem ceva, în ciuda dezamăgirii. La un moment dat, Baresi s-a apropiat şi ne-a spus: «Băieţi, hai să câştigăm Liga Campionilor. Staţi liniştiţi». Şi aşa a fost”.
Sezonul 1993-94 a fost unul de vis: şi din punct de vedere economic?
„Pentru titlul de campion, Milan ne-a oferit câte un Rolex. Pentru Liga Campionilor era un bonus substanţial, de până la un milion de lire, în funcţie, desigur, de importanţa jucătorului în echipă. Eu am jucat doar 13 meciuri, dar acela a fost totuşi cel mai bun sezon din cariera mea”.
Şi apoi a venit Cupa Mondială din Statele Unite cu România…
„Eram o generaţie de aur: eu, Hagi, Dumitrescu, Lupescu. Cenuşăreasa turneului care a ajuns până în sferturi. Păcat de acele lovituri de pedeapsă blestemate împotriva Suediei: puteam visa la lucruri mari. Am marcat patru goluri şi am devenit «Van Basten al Estului». Marco era idolul meu”.
Lucescu, pe de altă parte, ce a însemnat pentru tine?
„Un al doilea tată. Alături de el am devenit bărbat şi fotbalist. Odată a organizat o petrecere pentru a-mi sărbători împlinirea vârstei de 16 ani într-o vilă a unui magnat sirian, la care au participat toţi jucătorii echipei de seniori a Dinamo Bucureşti. Pentru mine a fost un vis”.
La Dinamo Bucureşti, apropo, ai pălmuit chiar şi un arbitru: cum s-a întâmplat asta?
„Era în 1990, într-un meci din Cupa Cupelor împotriva lui Anderlecht. Mi s-a făcut un fault care merita cartonaş roşu, arbitrul nu l-a sancţionat şi i-am dat o palmă. Cinci etape de suspendare pe care le-am ispăşit abia la Milan, trei ani mai târziu. Regret gestul acela”.
Ai spus de mai multe ori că în Italia ai fost supus unor tratamente medicale speciale, îmi poţi povesti despre asta?
„La Brescia ne făceau injecţii intravenoase cu un lichid roz. Nu am înţeles niciodată prea bine ce era. Nimeni nu era obligat să le facă. Medicii spuneau că erau săruri minerale, iar şedinţa dura aproximativ o jumătate de oră. La Milan, în schimb, medicii dădeau pastile celor care doreau. Din când în când le luam: îmi spuneau că erau vitamine. Se părea că îmi sporeau rezistenţa la efort în timpul meciului”.
Ai fost vreodată supus unor controale antidoping?
„La Brescia, Bari şi Verona veneau adesea comisarii antidoping după meciuri şi de multe ori eram eu cel ales. Nu am avut niciodată probleme”.
Să încheiem cu un secret al lui Răducioiu pe care nimeni nu-l cunoaşte.
„După meciul Ţara Galilor – România, meci care ne-a calificat la Cupa Mondială din ’94, m-am dus într-un pub şi m-am îmbătat cu whisky până am leşinat. Am vomitat chiar şi în taxi. A doua zi m-am trezit şi m-am întors la Milanello cu avionul privat”.
Afla mai multe despre: florin raducioiu, milan, povesti, viata, italia
.webp)
