Fostul mare internaţional român Florin Răducioiu (53 de ani) a acordat un amplu interviu jurnaliştilor spanioli de la ”AS”, prin care a explicat şi de ce a fost îndepărtat de la AC Milan.
Florin Răducioiu avea să ajungă la AC Milan în 1993, de la Brescia, în schimbul a aproximativ trei milioane de euro, însă pleca după doar un singur sezon.
Florin Răducioiu regretă că l-a refuzat pe Fabio Capello
În octombrie 1993, naţionala României învingea Belgia, scor 2-1, pe Ghencea, în drumul către Mondialul din SUA. Cei doi marcatori ai tricolorilor au fost Florin Răducioiu şi Ilie Dumitrescu,
La întoarcerea în cantonamentul lui AC Milan, Florin Răducioiu i-a transmis lui Fabio Capello că are o problemă la gleznă şi că nu poate juca în următoarea partidă de campionat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Reputatul tehnician italian i-a explicat atacantului român că nu mai are nicio alternativă la dispoziţie şi că, totuşi, ar fi bine să strângă din dinţi şi să joace.
Nu s-a întâmplat acest lucru, iar Fabio Capello a considerat refuzul vehement ca fiind o formă de trădare a încrederii pe care i-o acorda în acel moment.
”Am făcut o greşeală. Mircea Lucescu chiar i-a dat dreptate lui Fabio Capello. Am jucat la echipa naţională împotriva Belgiei, am câştigat 2-1. Am şi marcat. A fost o victorie esenţială pentru obţinerea biletelor pentru Cupa Mondială din 1994.
M-am întors la Milano cu glezna umflată. La club, toţi atacanţii erau accidentaţi, iar eu i-am spus lui Capello că nici eu nu pot juca. Am greşit, ar fi trebuit să mă ofer să joc.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu m-a iertat. Nu am mai jucat. Apoi, am făcut acel Mondial din SUA şi am avut oferte, dar Milan nu m-a lăsat să continui în Italia”, a declarat Florin Răducioiu, pentru as.com, printre multe altele.
Întors de la Cupa Mondială din SUA, unde a marcat patru goluri şi a ajuns până în sferturile de finală ale competiţiei, AC Milan l-a vândut pe Răducioiu în Spania, la Espanyol, pentru 2,4 milioane de euro.
Cifre statistice din cariera lui Florin Răducioiu:
- naţionala României: 40 de meciuri, 21 de goluri
- Brescia: 72 de meciuri, 19 goluri
- Espanyol: 50 de meciuri, 17 goluri
- Bari: 34 de meciuri, 5 goluri
- Dinamo: 16 meciuri, 9 goluri
- Milan: 14 meciuri, 4 goluri
- Verona: 34 de meciuri, 2 goluri
- Stuttgart: 26 de meciuri, 4 goluri
- AS Monaco: 16 meciuri, 2 goluri
- West Ham: 11 meicuri, 2 goluri
Afla mai multe despre: fabio capello, florin raducioiu, ac milan