Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Florin Talpan, "sperietoare" în clubul Steaua: "Nu-l înghite nici femeia de serviciu!". Detalii despre atmosfera tensionată de la CSA | EXCLUSIV

Florin Talpan, "sperietoare" în clubul Steaua: "Nu-l înghite nici femeia de serviciu!". Detalii despre atmosfera tensionată de la CSA | EXCLUSIV

Steaua

Comentarii

Apele din Clubul Sportiv al Armatei nu sunt deloc liniştite, mai ales după ce FCSB a primit acces pe noul stadion Steaua şi juca derby-ul cu Dinamo din Superligă în Ghencea.

Orange Sport a intrat în posesia unor informaţii cu privire la atmosfera din club, referitoare la Florin Talpan, juristul CSA Steaua.

Un angajat al clubului Steaua, care a preferat să-şi păstreze anonimatul, a povestit Orange Sport că Florin Talpan a ajuns un soi de sperietoare în clubul Steaua, nici măcar femeile de serviciu nemaitolerându-l.

"La ora actuală, Talpan nu e iubit de nimeni din club. Nimeni nu şi-l doreşte acolo! Vă rog să mă credeţi că nici măcar femeile de serviciu nu-l înghit, dar din păcate noi nu avem ce să facem, suntem prea mici. Trebuie să acceptăm situaţia dată", susţin surse autorizate.

În plus, mai susţin sursele Orange Sport, schimbarea guvernamentală va produce efecte şi în privinţa declaraţiilor hazardate făcute în presă de Florin Talpan, care s-a autoerijat prin apariţiile sale publice într-un soi de conducător al grupării din Ghencea.

Reacţia lui Florin Talpan după ce FCSB a primit acces în Ghencea

Ministrul Apărării a semnat actele pentru ca FCSB-ului să-i fie permis accesul în Ghencea, pe stadionul Steaua, pentru a disputa meciul cu Dinamo. La aflarea veştii, Florin Talpan a reacţionat vehement într-o postare făcută pe pagina de Facebook.

Juristul care a câştigat proces după proces pentru CSA Steaua în disputa cu FCSB nu acceptă decizia.

"PE AICI NU SE TRECE !!!

Cererea depusă de FCSB de a juca meciul cu Dinamo pe stadionul Steaua este de fapt, o cerere mascată a lui Becali, prin care se încearcă şi se doreşte câştigarea dosarului cu palmaresul si dosarului cu prejudiciul de 37 milioane de euro prin folosirea ilegală a mărcii Steaua, marca aflată în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale.

Încă o dată avocaţii lui Becali şi chiar Becali nu mai ştiu la ce tertipuri să mai apeleze ca să caştige dosarele in instanta.

De fapt, pe ei nu ii interesează să joace neapărat în Ghencea, pe ei îi interesează furtul de identitate şi vor să caştige dosarul cu palmaresul si dosarului cu prejudiciu. Vor să se folosească ilegal si abuziv de istoria noastra, de istoria clubului Steaua.

Acesta este marele lor of.

Că nu au istorie, nu au performanţe, nu au nume, nu au marcă, nu au palmares, nu au identitate, nu au absolut nimic! Pentru că am demonstrat în instanţă faptul că FCSB este un club care s-a născut prin furt de identitate, care si-a însuşit ilegal numele şi marca Steaua.

FCSB este un club care a ajuns in Liga 1 prin fraudă, cu ajutorul acolitilor politici şi nu numai!

Regulamentul FRF prevede, printre altele, ca echipele din Liga 1 să deţină propriul stadion. Cum poţi să te lauzi cu o echipă de liga 1, cu vânzări de milioane de euro / jucator şi să nu fii in stare să iţi construieşti propriul stadion, cu atat mai mult cu cat regulamentul FRF prevede clar acest lucru?

Vinzi de milioane de euro jucători, te lauzi cu performanţe care nu sunt ale tale, te lauzi cu istoria şi palmaresul Stelei, dar de fapt nu este istoria ta, nu este identitatea ta, nimic nu este şi nu a fost vreodată al tău!

Te lauzi că eşti  rege, dar de fapt eşti  doar un amărât care nu ştii cum să mai găseşti o portiţa de scăpare pentru a caştiga dosare pe care le-ai pierdut iremediabil.

In speţă nu este vorba doar de a juca in Ghencea, in speţă este vorba de a merge in faţa instanţei să spui: “Ne-am împăcat! Noi suntem Steaua, sunt o echipă impreuna, suntem aceeasi entitate!”

Nu domnule Becali!

FCSB datorează statului român peste 37 milioane de euro şi ii veţi da până la ultimul cent! Avocaţii FCSB au recunoscut in faţa instanţei, în mai 2018 folosirea ilegală a numelui şi a mărcii.

Cei care intervin politic in această speţă ar face bine să işi vadă de viata politică, de destinele acestei ţări,de corupţia care a sufocat Statul şi să nu mai facă abuz de putere.

Să se ocupe de atrocităţile din Romania, de ororile care se întâmplă mai nou in azilele de batrani!

Nu ştiam ca ministrul Apărării dintr-un stat NATO are astfel de preocupări şi atribuţii. Nu stiam că ministrul Apărării poate da ordin ca un “duşman“ al clubului Steaua, societatea care ne fură zi de zi identitatea - un debitor, un rău platinic, un club care ne-a furat istoria, ne-a furat marca, ne-a furat numele şi palmaresul - să joace in Ghencea!

Domnule ministru, FCSB se luptă în instanţa  pentru a anula şi a şterge din istorie TOATE MĂRCILE din istoria Clubului Sportiv al Armatei STEAUA, din 1947 până în prezent. Vă asumaţi să primiti în casa Stelei chiar duşmanii care vor să distrugă definitiv clubul Steaua?

Oricine poate citi pe google şi poate afla care sunt responsabilităţile ministrului Apărării!

In schimb, dacă tot se implică şi ţine cu FCSB şi cu duşmanul clubului STEAUA, al nostru, al steliştilor, ii reamintesc dlui ministru faptul că FCSB a produs Armatei, deci Statului Român, un prejudiciu de 37 milioane de euro prin folosirea ilegală a mărcii STEAUA, marcă aflata in patrimoniul MApN.

37 milioane euro!!! Prejudiciu adus statului. Acesti bani sunt banii care ar trebui să ajungă la cetăţenii români, la azilele de bătrâni, la Bugetul Statului.

Dl ministru ar face bine să se implice la fel de energic şi cu aceeaşi ambiţie şi in recuperarea acestor bani pentru că sunt ai României, ai românilor!

De unde pâna unde politicul face legea in România?

Tot ce am caştigat prin munca mea asiduă de peste 20 de ani se duce de râpă că asa doreşte politicul care nu ţine cont de lege, de bunele moravuri şi de buna credinţa?

Nu daţi STEAUA pe mâna unor infractori care au jefuit si prejudiciat Statul român. Nu fiti părtaş, dle ministru, la distrugerea definitivă a Clubului sportiv al Armatei STEAUA Bucuresti.

Apărati STEAUA! Apărati Armata! Nu trădati acest club simbol al Armatei Române doar de dragul unui fost deţinut care a luat cu japca numele si marca Steaua în anul 2003, atunci când a înfiintat societatea din jud. Ilfov.

Ce pot să spun este că acum suntem mulţi, uniţi şi puternici şi vă spunem:

PE AICI NU SE TRECE !!!", a scris Florin Talpan, pe Facebook.

Afla mai multe despre: florin talpancsa steauafcsbstadionul steaua 

viewscnt
Articole similare