You are here:

Florin Tănase, reacţie categorică după înfrângerea cu Bologna: ”Nu cred că e atât de şocant, atunci când nu joci cu aceeaşi echipă”

Florin Tănase, reacţie categorică după înfrângerea cu Bologna: ”Nu cred că e atât de şocant, atunci când nu joci cu aceeaşi echipă”

FCSB

Comentarii

Echipa italiană Bologna FC a învins joi, în deplasare, scor 2-1, formaţia bucureşteană FCSB, în a treia etapă din Liga Europa.

Florin Tănase, după FCSB - Bologna

Bucureştenii au început timoraţi partida şi, în minutul 9, Şut a pierdut mingea uşor, Dallinga a centrat în faţa porţii, iar Jens Odgaard a deschis scorul. După numai trei minute, Lykogiannis a centrat în careu, Lixandru a reluat cu capul spre propria poartă şi Târnovanu a respins in extremis, însă mingea a ajuns la Thijs Dallinga care a înscris la colţul lung. În minutul 22 Heggem a ratat şansa să mărească avantajul oaspeţilor, iar în minutul 33 Orsolini a înscris, după o piruetă în careu, dar golul a fost anulat din cauza unei poziţii de ofsaid.

Elevii lui Charalambous au avut prima ocazie în minutul 37, când Skorupski a scos lovitura de cap a lui Ngezana, intervenind imediat şi la şutul lui Şut. Bucureştenii par că îşi revin, şi Thiam reia puţin peste poartă, în minutul 39, pentru ca în minutul 41 Skorupski să respingă cu piciorul la şutul lui Thiam. La pauză ambele echipe au efectuat câte două schimbări, iar nou intratul Bîrligea a înscris pentru gazde, de lângă Lucumi, în minutul 54. Târnovanu a scos şutul lui Odgaard, în minutul 68, apoi şutul lui Dallinga din minutul 72.

Tot Târnovanu a apărat excepţional în minutul 81, la şutul lui Odgaard. A venit bara lui Orsolini, din minutul 83, însă până la final nu s-a mai înscris şi FCSB a pierdut cu 1-2. Pentru bucureşteni, care au rămas cu trei puncte în Liga Europa, urmează meciul cu FC Basel.

La finalul partidei, Florin Tănase a vorbit despre înfrângerea cu Bologna.

”Nu am putut să obţinem cele trei puncte. Nu am câştigat pe teren propriu, mai avem meciuri şi sperăm să facem puncte. Când iei goluri foarte repede e dificil să revii. Am avut câteva ocazii la 2-1, cred că ne-am ridicat la nivelul lor. 

(n.r. Cum a fost arbitrajul) Pro-Bologna, pro-Bologna. Putea să dea ceva la Miculescu, alte faulturi, dar asta este. Acum trebuie să ne gândim la meciul care va urma. 

(n.r. Este şocant rezultatul?) Nu cred că e atât de şocant, atunci când nu joci cu aceeaşi echipă, foarte, multe meciuri, foarte multe schimbări. E normal să pierzi puncte. 

Pe termen scurt trebuie să ne mobilizăm şi să câştigăm meciurile care urmează. Am arătat că avem valoare”, a spus Florin Tănase.

Afla mai multe despre: fcsbbolognaflorin tanase 

viewscnt
Articole similare