Florinel Coman a ratat o şansă importantă de a evolua în Serie A, la începutul acestui an.
Din informaţiile oferite de prosport.ro, Florinel Coman a fost dorit de FC Torino, însă mutarea nu s-a mai realizat.
Florinel Coman, în atenţia lui FC Torino
FC Torino ar fi fost dispusă să achite cele trei milioane de euro în schimbul lui Florinel Coman, însă condiţiile prin care dorea să se realizeze mutarea nu au fost pe placul patronului de la FCSB, Gigi Becali.
Italienii şi-ar fi dorit să-l ia pe Florinel Coman sub formă de împrumut pentru şase luni, să-i plătească salariul integral, iar apoi, în vară, dacă s-ar fi convins de calităţile jucătorului, să-l transfere definitiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dacă nu ar fi fost convinşi de jucătorul român, Torino l-ar fi trimis pe Florinel înapoi sub comanda lui Mihai Pintilii.
- FC Torino se află pe locul nouă în Serie A, cu 31 de puncte adunate în 23 de etape.
”La începutul anului, italienii au venit cu propunere clară de transfer, au fost de acord să achite suma cerută de Becali, dar numai în vară. Voiau să-l ia împrumut jumătate de an, preluau tot salariul jucătorului, plus o suplimentare, şi închideau tranzacţia după sfârşitul campionatului”, a conform surselor Prosport.
Reacţia lui Gigi Becali nu a întârziat să apară şi i-ar fi luat prin surprindere chiar şi pe italieni: ”Plecaţi, bă, de-aici!”.
Gigi Becali nu a dorit să rişte nimic
Omul de afaceri nu a dorit să rişte pierderea titlului printr-o mutarea care nu i-ar fi adus niciun ban concret. Ci doar o aşteptare plină de speranţă, care s-ar fi putut adeveri sau nu în vară.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În cel mai ”negru” scenariu, Gigi Becali ar fi rămas şi fără bani, şi fără Florinel Coman şase luni, care l-ar fi putut ajuta în lupta pentru titlu.
- 3 milioane de euro a plătit FCSB-ul lui Gică Hagi pentru achiziţionarea lui Florinel Coman, în vara lui 2017.
Afla mai multe despre: florinel coman, gigi becali, torino