FCSB a remizat cu Rapid, scor 2-2, pe Arena Naţională. Golul al doilea al liderului din Superligă a venit în urma unei faze controversate, la care giuleştenii au cerut aut de poartă.
"A fost un plus faţă de meciul anterior cu ei. De la acel 4-0 zic că a fost un plus. Pe noi trebuie acum să ne intereseze diferenţa faţă de locul al doilea. Acum trebuie să câştigăm la Sepsi şi sărbătorim matematic titlul. Dacă reuşim, sărbătorim la Sf. Gheorghe.
Important este că ne-am învăţat lecţia, am intrat bine în meci, dar uite că fotbalul e imprevizibil. Din acel 1-0 al nostru s-a făcut imediat 2-1 pentru ei. Pe mine mă interesează să iau campionatul, atât. Pentru statistică, e rău pentru noi în meciurile cu Rapid, dar contează să luăm titlul. Am scos un egal cu o echipă care şi-a propus calificarea în cupele europene.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La golul al doilea, mingea n-a ieşit niciodată la Olaru acolo. A fost un arbitraj splendid, am fost ţinuţi bine la meci, era clar că vor fi înjurături, dar domnul Bîrsan a ştiut cum să gestioneze toate momentele" , a declarat Florinel Coman.
FCSB - Rapid 2-2
FCSB a încheiat la egalitate, sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu Rapid, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii.
Pe Arena Naţională, în faţa a peste 45.000 de spectatori, gazdele au început cu un gol al lui Florinel Coman, anulat pentru offside în minutul 3. FCSB a deschis, totuşi, scorul, prin Darius Olaru, în minutul 10. Rapid a revenit incredibil şi a preluat conducerea în doar patru minute.
Mai întâi a egalat Krasniqi (min. 12), apoi Albion Rrahmani a înscris şi el (min. 16), iar giuleştenii conduceau cu 2-1. În minutul 21, a marcat şi Hasani pentru Rapid, însă golul a fost anulat pentru offside la Rrahmani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Jucătorii lui Charalambous au ratat incredibil în minutul 39, prin Miculescu, care a lovit prost balonul cu capul, din careul mic, trimiţând peste poartă. La pauză, Charalambous l-a aruncat în luptă şi pe Alexandru Băluţă, iar acesta a egalat în minutul 57, din pasa lui Radunovic.
Meciul s-a încheiat, în cele din urmă, la egalitate, scor 2-2.
În clasament, FCSB este lider, cu 45 de puncte, iar Rapid e pe locul 5, cu 29 de puncte.
- FCSB: Târnovanu - V. Creţu, Ngezana, Chiricheş (Dawa 42), Radunovic – Lixandru (Alhassan 77), Ad. Şut, Olaru - Oct. Popescu (Radaslavescu 77), Miculescu (Al. Băluţă 46), Fl. Coman. ANTRENOR: Elias Charalambous
- RAPID: Aioani - Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza – Hromada (Emmers 51), Oaidă, Hasani (Burmaz 71) – E. Krasniqi, A. Rrahmani, Petrila (Funsho Bamgboye 71). ANTRENOR: Bogdan Lobonţ
Afla mai multe despre: fcsb