You are here:

Florinel Coman, mesaj pentru Becali: „Vorbim prea mult şi ajungem prea departe. Aici se greşeşte”

Florinel Coman, mesaj pentru Becali: „Vorbim prea mult şi ajungem prea departe. Aici se greşeşte”

FCSB

Comentarii

FCSB a încheiat la egalitate, pe Arena Naţională, scor 3-3 (1-1), cu Dinamo, în derbiul etapei a doua a Ligii I. Florinel Coman a marcat de două ori pentru FCSB, una dintre reuşite venind direct din corner.

La finalul partidei, Coman a declarat că faza golului marcat din corner a fost exersată la antrenamente. În acelaşi timp, fotbalistul crede că patronul echipei greşeşte atunci când îl compară cu Kylian Mbappe, francezul campion mondial cu Franţa la numai 19 ani. 

„Sunt fericit că am reuşit să marchez două goluri, dar, din păcate, n-am reuşit să gestionăm faza de pe final, care a adus egalarea. Am exersat la antrenament acea fază de la corner. A fost un derby, între două echipe puternice.

Am 20 de ani, îmi este greu când aud critici la adresa mea, dar nu vreau să comentez. Noi vorbim foarte mult, ajungem prea departe, cred că aici se greşeşte. Sunt un jucător tânăr, vreau să dau totul pentru această echipă.

Eu aveam nevoie să joc pentru a prinde experienţă” - a spus Florinel Coman la Telekom Sport. 

Afla mai multe despre: florinel comangigi becalifcsbdinamo 

viewscnt
Articole similare