Ionuţ Badea, actualul antrenor al Concordiei Chiajna a făcut parte din stafful tehnicianului german, Christoph Daum, fost selecţioner al reprezentativei României. Badea (42 de ani) crede că întinerirea echipei naţionale este un ”proces care întârzie”.
Actualul antrenor al Concordiei laudă performanţa de la tineret, pe care o consideră una benefică pentru fotbalul românesc. Totodată, Badea este de părere că regula obligatorie a folosirii unui jucător sub 21 de ani se demonstrează a fi un real succes: ”Continuitatea în rezultate de la Under 21 este una foarte benefică şi nu poate decât să dea valoare regulii Sub 21 de ani impusă în Liga 1” crede fostul secund al lui Daum.
Ionuţ Badea s-a pronunţat şi cu privire la diferenţele dintre Christoph Daum, fostul selecţioner al României şi Cosmin Contra, actualul selecţioner şi înlocuitorul germanului în funcţie: ”Cosmin Contra reuşeşte o agresivitate pozitivă, ăsta este stilul lui ca şi comportament. Domnul Daum a fost adus pentru o schimbare de mentalitate! În general se întâmplă să se nască mici revoluţii când se încearcă schimbarea acestor mentalităţi şi atunci, ori ai timp şi reuşeşti să implementezi ceea ce ţi-ai propus, ca apoi să te bucuri de ceea ce faci, fie se bucură cel care vine după tine. Acum, văd o echipă a României care poate să aducă rezultate, dar cred că întinerirea lotului întârzie cumva” explică Ionuţ Badea.
Badea se pregăteşte acum pentru un test foarte dificil în campionat, contra revelaţiei Sepsi Sf. Gheorghe. Partida Concordia Chiajna - Sepsi se va disputa vineri, ora 18:00, în direct la Telekom Sport 1, iar cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe telekomsport.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ionuţ badea, christoph daum, cosmin contra, echipa naţională