You are here:

Fost team-manager la CS Rapid, trimis în judecată pentru delapidare şi uz de fals

Fost team-manager la CS Rapid, trimis în judecată pentru delapidare şi uz de fals

Rapid

Comentarii

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a anunţat, miercuri, că au fost finalizate cercetările şi s-a sesizat instanţa de judecată cu privire la săvârşirea de către “un inculpat, team-manager al Secţiei de handbal feminin în cadrul unui club sportiv din mun. Bucureşti”, a infracţiunilor de delapidare în formă continuată şi uz de fals în formă continuată.

Nu este precizat numele inculpatului, însă acesta ar fi Bogdan Vasiliu, fost team-manager la CS Rapid.

"La data de 10.08.2026 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a finalizat cercetările într-o cauză înregistrată pe rolul parchetului în cursul anului 2024 şi a sesizat instanţa de judecată cu privire la săvârşirea de către un inculpat, team-manager al Secţiei de handbal feminin în cadrul unui club sportiv din mun. Bucureşti, a infracţiunilor de delapidare în formă continuată (7 acte materiale), faptă prev. şi ped. de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi uz de fals în formă continuată (7 acte materiale), faptă prev. şi ped. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen", se arată într-un comunicat al Parchetului.

În perioada mai 2021 - noiembrie 2021, în calitate de team-manager al secţiei de handbal feminin a unui club sportiv din Bucureşti, inculpatul şi-a însuşit, în 7 ocazii şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma totală de 106.452 lei din fondurile destinate premierii jucătoarelor, sume pe care le gestiona în fapt, precizează procurorii.

"Pentru justificarea scriptică a plăţilor, acesta a restituit casieriei clubului 7 state de premiere aferente unor meciuri disputate în perioada menţionată, înscrisuri care au fost semnate în fals, la rubricile destinate membrilor lotului sportiv, de către persoane rămase neidentificate, fiind astfel creată aparenţa că sumele de bani au fost efectiv înmânate beneficiarilor.

Precizăm că finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se menţionează în comunicat.

Reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu în octombrie 2024

În octombrie 2024, DNA anunţa că Bogdan Vasiliu a fost reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu. El a fost acuzat că ar fi cerut unui om de afaceri, şi el reţinut în acelaşi dosar, 200.000 de euro în schimbul unor contracte de închiriere a cantinei şi restaurantului clubului, unde să mănânce sportivii.

Atunci, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând din 24 octombrie 2024, a inculpaţilor Bogdan Vasiliu, la data faptelor director general al Clubului Sportiv Rapid, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, a lui Marian Florin Radu, la data faptelor manager de transport în cadrul Clubului Sportiv Rapid, pentru complicitate la luare de mită, şi la abuz în serviciu, precum şi a unui om de afaceri acuzat de complicitate la abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În ordonanţa procurorilor se arăta că în iulie 2024, Bogdan Vasiliu, în calitate de director general al C.S. Rapid, ar fi pretins de la G.M.M., om de afaceri, suma de 200.000 de euro pentru a facilita atribuirea unor contracte de închiriere a cantinei şi restaurantului aparţinând C.S. Rapid şi de servire a mesei sportivilor clubului, anunţă DNA.

Cum urma să fie împărţită mita

Potrivit procurorilor, din suma totală solicitată, Vasiliu Bogdan ar fi primit suma de 30.000 de euro în conturile personale şi 348.103 lei, echivalentul a aproximativ 70.000 de euro, prin conturile societăţii controlate de el. Diferenţa de 100.000 de euro urma să fie primită pe parcursul derulării contractelor de servire masă, respectiv câte 10.000 de euro lunar, până la achitarea acestei sume.

De asemenea, Vasiliu Bogdan ar fi urmat să primească un procent de 33% din profitul ce va fi obţinut de societatea care urma să deruleze contractul cu C.S. Rapid, precum şi plata unor "salarii" pentru Radu Marian-Florin şi o altă persoană apropiată lui Vasiliu, în cuantum de 7.000 lei, respectiv 3.500 lei lunar, pentru aceeaşi perioadă.

Pontaje fictive pentru mult mai multe porţii

În acelaşi timp, în baza unei înţelegeri anterioare avute cu Vasiliu Bogdan şi cu omul de afaceri câştigător al licitaţiei, Radu Marian-Florin i-ar fi ajutat pe aceştia să deconteze sume de bani de la C.S. Rapid prin întocmirea unor situaţii lunare fictive (pontaje) care să ateste că firma ar fi servit sportivilor C.S. Rapid un număr mult mai mare de porţii decât cel real.

De asemenea, Radu Marian-Florin ar fi acceptat să primească sume de bani ce fuseseră pretinse de Vasiliu în schimbul atribuirii contractelor de închiriere a cantinei şi restaurantului aparţinând CS Rapid şi de furnizare a mesei pentru sportivii clubului.

La rândul său, omul de afaceri ar fi întocmit şi semnat înscrisuri nereale care au fost folosite în cadrul CS RAPID în scopul de a atesta că ar fi fost organizate licitaţiile pentru atribuirea către societatea sa a contractelor de închiriere a cantinei şi restaurantului aparţinând CS RAPID şi de furnizare a mesei sportivilor CS Rapid.

"După atribuirea contractelor, în baza înţelegerii avute cu Bogdan Vasiliu şi Radu Marian Florin, inculpatul G.M.M, a întocmit şi semnat situaţii şi facturi fiscale cu privire la servicii de servire masă supraevaluate", a precizat DNA în 2024.

 

Afla mai multe despre: rapid 

viewscnt
Articole similare