You are here:

Foştii ”găzari” au bătut Mediaşul! ”A intrat cam greu, dar bine că a intrat şi am câştigat” VIDEO

Foştii ”găzari” au bătut Mediaşul! ”A intrat cam greu, dar bine că a intrat şi am câştigat” VIDEO

FCSB

Comentarii

FCSB a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 3-2, echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a XI-a a Ligii I. Golul victoriei a fost marcat de Sergiu Buş din penalti, în minutul 90.

Darius Olaru (22 de ani) a fost probabil, cel mai bun jucător al partidei de la Mediaş. Fost jucător al formaţiei medieşene, Olaru şi-a confirmat încă o dată forma excelentă pe care o traversează atât la echipa de club, cât şi la echipa naţională:

”Mă bucur că mi-am ajutat echipa în această seară, am reuşit să marchez, au fost primele mele reuşite în acest campionat şi mă bucur că am câştigat pe un teren foarte greu. Puţin mai reţinut pentru că aici am debutat în fotbalul mare şi mi-am făcut intrarea pe prima scenă a fotbalului. Sperăm să ne menţinem pe această poziţie şi la sfârşit să ne bucurăm împreună” a declarat el, după meci.

Un alt ex jucător al Gazului, Sergiu Buş a adus victoria FCSB-ului în minutele de final ale meciului: ”Ne bucurăm de această victorie. A fost o victorie foarte grea. Cred că prima repriză putem să dăm mai multe goluri. Am avut şi neşansă, însă mă bucur că la la final am reuşit să câştigăm şi să luăm cele 3 pucnte. Mi-am asumat să dau eu pebalty-ul. Primii doi sunt Tănase şi Man. Sper cu această ocazie să nu fie o accidntare gravă a luID enis pentru că avem nevoie de el.Mă bucur că am înscris, că am ajutat echipa. Am avut şi şansă în prima repriză, am avut şi o bară în a doua repriză. A intrat cam greu, dar bine că a intrat şi am câştigat” a mărturisit nouarul formaţiei roş-albastre.

  • 10 goluri în 30 de meciuri a marcat Sergiu Buş pentru Gaz Metan Mediaş
  • 113 meciuri are Darius Olaru pentru formaţia medieşeană

FCSB a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 3-2, echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a XI-a a Ligii I. Golul victoriei a fost marcat de Sergiu Buş din penalti, în minutul 90. Pentru Gaz Metan au marcat Deaconu '16 (penalti) şi Valente '60, în timp ce pentru FCSB au punctat Olaru '11 şi '31 şi Buş '90 (penalti).

Afla mai multe despre: darius olarusergiu buş 

viewscnt
Articole similare