You are here:

Fostul antrenor de la CFR Cluj, dezamăgit că a fost tratat diferit faţă de Daniel Pancu! “Multe lucruri pe care le spuneam nu au fost aplicate”

Fostul antrenor de la CFR Cluj, dezamăgit că a fost tratat diferit faţă de Daniel Pancu! “Multe lucruri pe care le spuneam nu au fost aplicate”

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj s-a apropiat la două puncte de liderul Superligii cu antrenorul Daniel Pancu, iar fostul principalul al echipei şi-a amintit că în mandatul său nu au fost luate măsurile pe care le-a cerut.

“Rezultatele confirmă că a fost important să se facă anumite alegeri” la CFR Cluj

Antrenorul italian Andrea Mandorlini (65 de ani) s-a întors în ţara natală şi o antrenează pe Ravenna, în liga a treia.

Plecat în octombrie 2025 de la CFR Cluj, tehnicianul a vorbit despre ultima experienţă din Gruia, unde şi-ar fi dorit să-i îndepărteze pe Zouma şi Slimani, aşa cum s-a întâmplat în mandatul lui Daniel Pancu. Totuşi, Andrea Mandorlini nu a fost ascultat de conducere.

“Aşa cum a făcut Pancu, dar multe lucruri pe care le spuneam nu au fost aplicate. Dar nu vreau să intru în polemici. Multe lucruri erau scrise, erau deja scrise. Dar trebuie să ştii să le citeşti. Dacă le citeşti după... Bine, clubul a mers bine, m-am văzut cu câţiva jucători în aceste zile, în timp ce eram aici şi i-am felicitat. Fac bine, Pancu face bine, rezultatele confirmă că a fost important să se facă anumite alegeri, pe care trebuia să le facem înainte. Dar asta nu se mai poate da înapoi.

Văd, în general, o echipă care a obţinut multe rezultate, multe meciuri pe care le-a câştigat. Aşadar, cu siguranţă, nu se obţin toate aceste victorii dacă nu este un antrenor care să aibă capacitate. Deci a demonstrat că este capabil şi felicitări şi lui, felicitări echipei. Eu, din ceea ce văd, ce urmăresc, trebuie doar să constat că au fost multe rezultate bune”, a spus fostul antrenor italian de la CFR Cluj.

Andrea Mandorlini: “Unele persoane nu s-au comportat bine”

Alături de antrenorul italian, CFR Cluj a reuşit să cucerească, în 2010, al doilea event din istoria clubului ardelean, iar între august şi octombrie 2025 nu a simţit acelaşi sprijin.

Cred că am venit aici în urmă cu mulţi ani, am câştigat, dar nu am avut oportunitatea de a ajunge la sfârşit. Nu am avut, din punctul meu de vedere, comportamente pozitive. Am ajuns aici cu multe aşteptări, dar asta face parte puţin din viaţă. Accept şi merg înainte pe drumul meu. Când se termină aşa... Din păcate, clubul, ca şi unele lucruri pe care unele persoane le-au făcut. Pentru că eu cred că unele persoane nu s-au comportat bine şi asta face parte din joc.

În Italia se spune că ‘peştele de la cap se împute’. Se spune şi în România? Trebuie să îl felicit pe Neluţu (n.r. Varga) pentru că este cu adevărat un proprietar care a câştigat, care a reuşit să aducă aici jucători pe care nimeni nu s-ar fi gândit vreodată să îi aducă: Zouma, Slimani, Badamosi. A avut norocul să lucreze cu un director sportiv incredibil, Silvestre. A trimis acasă directori sportivi care au câştigat, care au făcut istorie. Asta este şi asta trebuie acceptat. Şi noi mergem înainte, iar el merge înainte pe drumul lui. Nu glumesc. Am rămas dezamăgit, însă face parte din joc. Oamenii trebuie să ştie. Aşa a fost.

Sunt dezamăgit. Supărat nu. Dezamăgit. Cum se spune la noi: când se închide o poartă, se deschide o uşă. Acum am o altă situaţie, la care să mă gândesc. Nu am timp să mă gândesc la ceea ce a fost. Face parte din ce a fost ieri. Astăzi este o altă zi”, a adăugat Andrea Mandorlini.

Clasament competiţie oferit de Superscore

 

Afla mai multe despre: daniel pancuandrea mandorlini 

viewscnt
Articole similare