You are here:

Fostul atacant al Parmei, critici la adresa lui Dennis Man: "Mari probleme". Ce mesaj i-a transmis lui Cristi Chivu

Fostul atacant al Parmei, critici la adresa lui Dennis Man: "Mari probleme". Ce mesaj i-a transmis lui Cristi Chivu

Serie A

Comentarii

După un start de sezon incredibil, Man pare că nu mai e în aceeaşi formă. În ultima perioadă, prestaţiile sale au adus un val de critici şi atenţionări.

Prea multă încredere? Dennis Man nu impresionează în Italia

În ultimele 5 partide de Seria A, Dennis Man a primit note destul de mici, mai ales că aşteptările au crescut în ceea ce priveşte randamentul lui. În ultimele două partide, românul a jucat 35 şi 45 de minute, iar notele sale au fost: 5.9 şi 6.3. Perioada mai puţin bună pe care o traversează fotbalistul a fost comentată de fostul jucător al Parmei, Alessandro Melli.

Alessandro Melli, fost mare atacant al criuciaţilor, a marcat 73 de goluri în 293 de partide şi este considerat o legendă a clubului. Totodată, atacatul a cucerit trei trofee alături Parma, printre care şi o supercupă a Europei.

”Man este un jucător care are calitate, dar care are mari probleme de continuitate. Poate Fiorentina l-ar fi făcut să se trezească, dar aşa, luând toate lucrurile în considerare, cred că băiatul mai are nevoie să se maturizeze”, a spus fostul atacant, conform parmalive.com.

Melli a vorbit despre lupta la retrogradare şi a anunţat care sunt echipele pe care le vede în periculos. Fostul atacant a avut un sfat pentru noul antrenor al Parmei, Cristi Chivu.

”Parma şi Empoli îmi par a fi echipele aflate în dificultate, chiar dacă nici Verona nu este departe. Poate în ceea ce priveşte calitatea, Parma are ceva în plus, dar mi se pare că până acum a jucat precum o echipă mare, fără a fi conştientă de pericolul retrogradării.

Celelalte echipe mi se par mai puţin nepăsătoare, se zbat să aducă acasă chiar şi un punct. Sper că Cristi Chivu a înţeles acest lucru şi îl poate transmite echipei”, a adăugat Melli.

Afla mai multe despre: dennis manalessandro melliparmachivu 

viewscnt
Articole similare