Ioan Neculaie a stat după gratii în ultimele şase luni după ce a fost condamnat într-un dosar în care a fost acuzat de încălcarea regimului armelor şi muniţiilor.
Ioan Neculaie a fost arestat în noiembrie 2017, după ce Curtea de Apel Braşov l-a condamnat definitiv la închisoare pentru un an şi sase luni, prin contopirea a două sentinţe cu suspendare, pentru omor din culpă şi nerespectarea regimului armelor şi munţiilor.
Omul de afaceri s-a enervat pe şoferul său după ce maşina a făcut pană în drum spre o partidă de vânătoare. A ieşit din ea, a tras şi în celelalte cauciucuri, iar localnicii de la marginea Braşovului au auzit focurile şi au alertat Poliţia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Neculaie a primit atunci doar 6 luni de închisoare cu suspendare, însă, din cauza unei condamnări mai vechi pentru ucidere din culpă, un an şi jumătate, acesta va sta 2 ani în spatele gratiilor. Precedenta pedeapsă fusese primită după ce un muncitor de la fabrica Roman, deţinută de el, a murit când tăia coşul de evacuare al unei centralei termice aflate pe platformă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ioan neculaie, romania, brasov, puscarie