You are here:

Fostul tricolor anticipează un viitor strălucitor pentru Generaţia de Suflet: „Ne calificăm la Mondial cu siguranţă!”

Fostul tricolor anticipează un viitor strălucitor pentru Generaţia de Suflet: „Ne calificăm la Mondial cu siguranţă!”

Echipa națională

Comentarii

România a fost eliminată de Olanda, în optimile de finală la EURO 2024, scor 0-3.

Fostul tricolor consideră că Generaţia de Suflet are potenţial să se califice şi la Mondial

După meci, Ciprian Marica, fostul mare atacant al echipei naţionale, a analizat Generaţia de Suflet şi consideră că tricolorii lui Edi Iordănescu au un viitor strălucitor. Marica i-a felicitat pe jucători pentru performanţa de la EURO şi este convins că jucătorii vor putea califica România şi la Cupa Mondială din 2026.

„Vom merge cu siguranţă la Mondial. De meciuri din astea ai nevoie, să te facă să te simţi fotbalist, să-ţi depăşeşti condiţia şi îi aşteptăm fericiţi să vină acasă. Trebuie această performanţă să fie un imbold pentru sport în general, pentru viziune, pentru un plan. Ceea ce au reuşit băieţii ăştia e demn de apreciat, au câştigat grupa de calificare şi grupa de la EURO”, a spus Ciprian Marica, la PRO TV.

Prima reacţie a lui Andrei Burcă după înfrângerea cu Olanda

„E o seară tristă pentru noi. Le mulţumim fanilor pentru că au fost excepţionali pe toată durata turneului. Ne bucurăm că am reuşit să ieşim din grupă de pe primul loc. Am încercat şi astăzi să trecem mai departe. Am jucat bine primele 20 de minute, dar a venit acel gol la prima lor oportunitate şi asta ne-a destabilizat.

Am încercat să revenim, dar ei au jucători de mare calitate şi a venit şi al doilea gol pentru că noi ne-am deschis. Suntem dezamăgiţi, dar în acelaşi timp mă încearcă multe sentimente. Mi-am dorit multe de la această partidă. Acesta este nivelul. Trebuie să progresăm, să învăţăm de la acest EURO şi să nu mai ajungem aici doar din 8 în 8 ani.

Le mulţumesc oamenilor, voi aţi fost motivul pentru care am intrat de fiecare dată pe teren”, a spus Andrei Burcă după România - Olanda, pentru PRO TV.

Afla mai multe despre: ciprian maricaromaniaeuro 

viewscnt
Articole similare