Alin Stoica, fost internaţional cu 13 apariţii în tricoul echipei naţionale, a comentat calificarea României la EURO 2024.
Fostul tricolor, reacţie sinceră după calificarea României la EURO: „Elveţia trebuia să ne dea 5-0, am dat un gol de cascadorii râsului!” | EXCLUSIV
Cel care a jucat aproape un deceniu în Belgia, făcând performanţe notabile la cluburi precum Anderlecht şi Club Brugge, nu a fost impresionat de jocul prestat de tricolorii lui Edi Iordănescu. Ba mai mult, Alin Stoica consideră că tot valul de entuziasm este unul incorect, având în vedere că România a fost dominată total de Elveţia, iar Israelul a avut probleme cu războiul împotriva Hamas.
„Am văzut multe declaraţii cum că de acum vom câştiga Campionatul European. Hai să fim realişti. Toată lumea zice că avem valoare şi că România e cea mai bună după această calificare. Vom vedea la EURO dacă e aşa sau nu. Acolo joci împotriva celor mai buni.
Iar noi avem puţini fotbalişti care joacă afară. Îl avem pe Drăguşin, dar unde joacă? La Genoa, echipă de locul 13. În Germania nu joacă nimeni, în Anglia nu joacă nimeni, în Franţa nimeni. Nici nu putem spune că am avut forţe fotbalistice în grupă la noi. Belarus, Kosovo...Israel a jucat cu noi din buncăre, iar cu Elveţia ştim cum s-au derulat meciurile.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Elveţienii nu au fost serioşi. În loc să fie 5-0 aşa cum trebuia (n.r. la meciul din Elveţia), ei s-au relaxat şi România a egalat. Acel gol de 2-2 a fost de cascadorii râsului, i-a sărit mingea în cap lui Puşcaş. Nu trebuie să ne bucurăm şi să spunem că suntem peste Elveţia”, a declarat Alin Stoica pentru Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alin stoica, echipa nationala, euro 2024