Inter Milano a anunţat oficial prelungirea contractului lui Cristian Chivu. Antrenorul român va continua pe banca formaţiei italiene până în 2028, după un sezon în care clubul a decis să îi acorde în continuare încredere.

Alexandru Maxim (35 de ani), mijlocaşul ofensiv român al celor de la Gaziantep, este dorit de Bursaspor.
Spune-ne cu cine ţii şi îţi spunem ce bere să alegi de la Târgul de Bere Auchan: fanii fotbalului au la dispoziţie peste 300 de sortimente din 25 de ţări. Experienţa târgului este completată de degustări în magazine, tombole şi reduceri de până la aproape 50%.