Gică Hagi (61 de ani) urmează să devină, în mod oficial, noul selecţioner al României, iar cu puţin timp înainte a fost prezent la un eveniment organizat de FRF, la Arena Naţională.
Gică Hagi (61 de ani) urmează să devină, în mod oficial, noul selecţioner al României, iar cu puţin timp înainte a fost prezent la un eveniment organizat de FRF, la Arena Naţională.
Gică Hagi (61 de ani) a primit sfaturi din partea lui Victor Piţurcă (69 de ani) înainte de a deveni, cel mai probabil, noul selecţioner al naţionalei României.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat miercuri, după ce a fost reales la şefia federaţiei, că votul arată disponibilitatea membrilor în ceea ce priveşte obiectivele strategice anunţate. El a făcut referiri şi la situaţia creată în timpul Adunării Generale de contracandidatul său, Ilie Ştefan Drăgan.