Aurel Ţicleanu a vorbit despre negocierile pentru banca naţionalei dintre Ladislau Boloni şi Răzvan Burleanu, din 2022, şi a adus o perspectivă diferită asupra motivelor pentru care discuţiile nu s-au concretizat.
Scenariu diferit! Oficialul FRF îl contrazice pe Boloni: "A tot inventat lucruri”
Aurel Ţicleanu a vorbit despre istoricul negocierilor dintre Ladislau Boloni şi Răzvan Burleanu pentru postul de selecţioner al României, desfăşurate înainte de numirea lui Edi Iordănescu în 2022.
La acea vreme, Boloni ar fi invocat mai multe motive în discuţiile purtate, printre care durata contractului, în contextul în care selecţionerii au avut în general înţelegeri de aproximativ doi ani în mandatul lui Burleanu, dar şi aspecte legate de salariu şi condiţiile oferite de FRF.
Acum, Ţicleanu, membru în Comisia Tehnică a FRF, a susţinut că, din punctul său de vedere, Boloni ar fi căutat şi alte justificări pentru a nu prelua naţionala, inclusiv lipsa de încredere în lotul de jucători, pe care acesta îl considera insuficient valoric.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Sunt câteva puncte de vedere aici. Eu nu cred că preşedintele Burleanu are timp şi îl vinde oricui. Nimeni nu are timp la echipa naţională. N-are de unde să îţi dea 4 ani, 5 ani de contract. Am avut discuţia asta cu Boloni, m-a rugat atunci să vorbesc cu el, pentru că îl voia foarte tare la echipa naţională. Loţi nu a venit din chestia asta, din asta a făcut o problemă ca să nu vină, pentru că nu avea încredere în lotul de jucători. Părerea mea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pentru că lucrurile stăteau în felul următor: Răzvan Burleanu, ca preşedinte FRF, nu poate să îţi asigure că tu iei locul 4 în Liga Naţiunilor. Niciodată preşedintele nu te va ţine pe tine şi să se dea la o parte pe el, o să renunţe la tine, nu poate să îţi dea 4 ani, că nu îi are. A venit Loţi la Bucureşti, discuţiile au continuat aici şi Loţi a tot inventat lucruri. Unul dintre ele a fost că vrea un salariu mai mare, pentru că cei de la FRF ştiţi cum lucrează, au un anumit buget şi cu el vin la tine.
Nu contează că te cheamă Lucescu sau Iordănescu. Asta îţi putem oferi, asta îţi dăm. Unde putem lucra? La îndeplinirea obiectivelor, vin nişte bani de acolo şi ne putem jongla cu proporţiile. Loţi inclusiv asta a spus, dom’le eu totuşi sunt Boloni, vreau ceva mai mult. Tot timpul Loţi a cerut altceva, dar eu îl ştiu bine pe el. Voia altceva, poate asta mergea cu şeicii şi pe unde a fost el, aici nu s-a putut. Dar, încă o dată, sunt convins, nu mi-a spus el, dar sunt convins că nu a avut încredere în grupul de jucători", a spus Aurel Ţicleanu la Prima Sport 1.
- Citește și
- Barcelona, val de plângeri la UEFA! Ultimul vizat: arbitrul Clement Turpin. Ce s-a întâmplat în cazul lui Istvan Kovacs
- Ionuţ Radu şi Celta, OUT din Europa League! Echipa din LaLiga a părăsit competiţia după un set încasat. Şahtior Doneţk, în semifinalele Conference League
- Naţionala României de handbal feminin şi-a aflat adversarele de la Campionatul European 2026! Tricolorele joacă la Cluj-Napoca şi au o “forţă” în grupă
- VIDEO | Un star din tenisul masculin s-a îmbrăcat cu tricoul lui Bayern, la o zi după ce bavarezii au eliminat-o pe Real Madrid
- Jucătorul care l-a dezamăgit pe Chivu pleacă de la Inter: ofertă de 25 de milioane de euro din Premier League
- Adeverinţa medicală pe care Mircea Lucescu i-a prezentat-o lui Răzvan Burleanu, înaintea unei decizii cruciale. Ce au discutat şefii FRF cu fostul selecţioner
- Preşedintele Nicuşor Dan a spus de ce a absentat de la catafalcul lui Mircea Lucescu, deşi alţi politicieni şi-au făcut apariţia: “Am fost impresionat”
- "U” Cluj a dat lovitura! Decizia finală în cazul lui Jovo Lukic a fost anunţată oficial
Afla mai multe despre: frf, ţicleanu, boloni, burleanu, echipa naţională








