Preşedintele Nicuşor Dan a explicat, joi, motivul absenţei sale de la catafalcul lui Mircea Lucescu, de la Arena Naţională.
Nicuşor Dan, despre absenţa sa la catafalcul lui Mircea Lucescu, de la Arena Naţională
Acesta a spus că a fost impresionat de unitatea şi armonia generate de acest eveniment trist în lumea fotbalului şi că a dorit să evite transformarea momentului într-o zonă politică, care ar fi putut fi asociată cu prezenţa sa.
Nicuşor Dan a fost întrebat la Europa FM de ce nu a participat la catafalcul lui Mircea Lucescu.
”Am fost impresionat de armonia pe care acest eveniment nefericit a stârnit-o în lumea fotbalului. Adică, am văzut oameni pe care nu i-am văzut de multe ori, în fine, cu pasiunea asta, de a urmări zona sportivă (..) Cred că a fost un moment emoţionant, toate acele zile, în care sicriul a fost la Arena Naţională şi eu n-am vrut să duc într-o zonă politică cu o eventuală prezenţă a mea”, a spus şeful statului, conform News.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Faptul că oamenii au fost extraordinar de decenţi, cu familia, ăsta e un lucru bun pentru România. Şi când se întâmplă lucruri bune, trebuie să le salutăm”, a mai comentat Nicuşor Dan.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Comitetul Executiv al FRF l-a mandatat, joi, pe preşedintele federaţiei, Răzvan Burleanu, să poarte negocieri cu Gheorghe Hagi privind „contractul pentru funcţia de selecţioner”.
Răzvan Burleanu s-a declarat încrezător şi a spus că îşi doreşte ca discuţiile să fie finalizate săptămâna viitoare.
- Citește și
- Fosta campioană a României a emis un comunicat, după zvonurile referitoare la boicotul jucătorilor din cauza neplăţii salariilor din 2026
- Lionel Messi, mişcare neaşteptată în Catalonia: ce urmează după decizia care ridică mari semne de întrebare
- FRF a aprobat calendarele competiţionale. Când reîncepe Superliga. Modificări ale regulamentelor de certificare şi participare în Liga 2 şi play-off Liga 3
- În direct, oficialul FRF a dezvăluit numele următorului selecţioner al României: ”Lucrurile sunt foarte clare”
- Ora revanşei pentru CSM Bucureşti în Liga Campionilor! Bojana Popovic a prefaţat dubla cu Esbjerg: “Ne vom concentra foarte mult pe apărare”
- Ce se pregăteşte la FC Barcelona? Mutarea care îi poate schimba viitorul lui Hansi Flick
- FRF face modificări în Cupa României! FCSB, printre echipele nemulţumite de formatul actual. Cum va arăta competiţia din sezonul următor
- Tragedie în fotbalul mondial. Fostul portar de la Juventus şi Arsenal a murit tragic, la doar 48 de ani
- VIDEO | Emoţii şi amintiri la Muzeul Fotbalului, într-o zi specială dedicată lui Mircea Lucescu! Colecţia antrenorului, în centrul atenţiei
- Jucătorul transferat de Inter pentru 20 de milioane de euro ar putea fi folosit ca monedă de schimb în vară: fiul unui mijlocaş legendar, aproape de revenirea pe San Siro
- BREAKING | Răzvan Burleanu a anunţat ce se întâmplă cu Mihai Stoichiţă: poziţia fermă a preşedintelui FRF, după zvonurile referitoare la plecarea lui ”Lippi”
- NEWS ALERT | Gheorghe Hagi, la un pas de naţională! Ce a dezvăluit Răzvan Burleanu despre negocierile momentului
Afla mai multe despre: nicusor dan, mircea lucescu, deces mircea lucescu








