You are here:

Fotbaliştii care l-au impresionat pe Laszlo Balint, după Oţelul - Dinamo 2-1: "Va fi un atacant bun pentru nivelul Superligii"

Fotbaliştii care l-au impresionat pe Laszlo Balint, după Oţelul - Dinamo 2-1: "Va fi un atacant bun pentru nivelul Superligii"

Oțelul Galați

Comentarii

Antrenorul de la Oţelul Galaţi, Laszlo Balint, a comentat prima victorie a sezonului, chiar în faţa lui Dinamo, scor 2-1.

Laszlo Balint, după Otelul Galaţi - Dinamo Bucureşti 2-1

Echipa Oţelul Galaţi a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia bucureşteană Dinamo, în etapa a treia din Superligă.

La final, antrenorul gazdelor a fost încântat de câţiva jucători transferaţi de gălăţeni, în această vară. 

"E o victorie mare şi importantă pentru noi, că suntem într-un proces în care echipa se consolidează, de la relaţii de joc la relaţii interumane. Le-am spus că sunt mândru de spiritul arătat, iar acesta e construit pe victorii şi evoluţii bune, dar să recunoaştem că am avut şi noroc, iar Dur-Bozoancă a fost într-o formă bună. La Farul meritam un punct, iar azi s-au echilibrat punctele, iar pentru clasament şi încredere victoria este uriaşă.

Ştiam bine calitatea jucătorilor. Paulinho e genul de atacant care nu are nevoie de multe ocazii ca să marcheze. E un jucător care cred că va fi un atacant bun pentru nivelul Superligii, dar trebuie remarcată şi acţiunea lui Bană. Au fost jucători care au ieşit în evidenţă. Ştiam calitatea lui Bană, iar când a apărut oportunitatea am spus conducerii să urgenteze venirea lui. E într-o creştere şi se dovedeşte utilitatea lui şi ştie şi să se apere. 

Kazu e unul dintre jucătorii care a avut frustrarea... ştie lumea cu dreptul jucătorilor extracomunitari. Nu avea ritm de joc, s-a antrenat cu noi, iar pe lângă gol şi-a făcut treaba şi pe plan defensiv. 

E drept că Dinamo a arătat forţă. Chiar dacă are un debut de sezon greu din cauza rezultatelor, Dinamo are potenţial de play-off. Are benzi foarte bune şi reuşesc mult să împingă prin fundaşii laterali", a spus Laszlo Balint. 

Gălăţeanii sunt pe locul 7, cu 4 puncte, în timp ce Dinamo pierde primul meci stagional şi, cu două puncte, se află pe locul 13.

Afla mai multe despre: laszlo balintlaszlo balint otelul dinamo 

viewscnt
Articole similare