Jucătorii naţionalei Danemarcei au ajuns la un acord provizoriu cu federaţia daneză în disputa cu privire la contractele de publicitate, astfel că vor evolua în partida cu reprezentativa Ţării Galilor, din Liga Naţiunilor.
Acordul este valabil până la 30 septembrie. Conform acordului, s-au prelungit până la 30 septembrie termenii care erau valabili anterior în ceea ce priveşte drepturile comerciale.
Negocierile dintre cele două părţi se vor relua la 10 septembrie.
Miercuri, echipa Danemarcei, formată din jucători de futsal şi din ligi inferioare, a fost învinsă cu scorul de 3-0 de Slovacia, într-un meci amical. Din echipă nu au făcut parte internaţionalii danezi consacraţi, aceştia fiind în conflict cu federaţia de la Copenhaga, din cauza neînţelegerilor privind contractele de publicitate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Danemarca va juca, duminică, pe teren propriu, cu Ţara Galilor, în Liga Naţiunilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.