You are here:

Fotbaliştii FCSB-ului îl laudă pe Edward Iordănescu: ”Se vede o îmbunătăţire a jocului, un alt spirit”

Fotbaliştii FCSB-ului îl laudă pe Edward Iordănescu: ”Se vede o îmbunătăţire a jocului, un alt spirit”

FCSB

Comentarii

Valentin Gheorghe a vorbit la finalul partidei câştigate de FCSB, scor 3-2 contra echipei Academica Clinceni, în etapa cu numărul 10 din Liga 1.

Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a zecea a Ligii 1. Învingătorii au marcat prin Keşeru ‘3, Vinicius ’10 şi Stoica ’67. Pentru Academica au înscris Omoh '45 şi Cascini '89. În minutul 84, un gol al FCSB a fost anulat pentru ofsaid: ”Ne bucurăm că am câştigat, acesta era obiectivul, să luăm cele trei puncte. Ne bucurăm că am legat trei victorii la rând, dar suntem puţin supăraţi că am primit gol. Vom îmbunătăţi acest aspect în meciurile următoare. Golurile pe care le-am luat, au fost pe concentrare, fază fixă, se întâmplă la fotbal” a spus noua achiziţie a FCSB-ului, Valentin Gheorghe.

Fostul jucător al Astrei a mai adăugat: ”Primele 25 de minute au fost foarte bune. Am marcat două goluri, din păcate ne-am relaxat pe sfârşit de repriză, dar am câştigat. De când a venit Mister, se vede o schimbare, o îmbunătăţire, un joc de echipă, alt spirit. Nu ştiu unde a fost până acum, că nu am fost aici. Mister lucrează foarte mult la acest spirit, nu avem timpi morţi la antrenamente, jucăm tot timpul sub presiune şi se vede în jocul nostru. Suntem o echipă agresivă, încercăm să recuperăm rapid mingea şi azi ne-a ieşit. Mi-a venit glezna într-o parte, dar nu e nimic grav, sunt bine” a mai adăugat fotbalistul FCSB-ului.

Cuvinte de laudă pentru Edward Iordănescu a avut şi tânărul Ianis Stoica. FCSB s-a impus cu scorul de 3-2 în faţa formaţiei Academica Clinceni. Partida a contat pentru etapa cu numărul 10 din Liga 1 şi a fost transmisă în direct de Telekom Sport 1.

Afla mai multe despre: valentin gheorghe 

viewscnt
Articole similare