Fundaşul stânga al lui CFR Cluj, Mario Camora, a prefaţat meciul cu ŢSKA Sofia, din grupele Europa League. De asemenea, fotbalistul român a dezvăluit ce le-a transmis Dan Petrescu, înainte de plecarea de la echipă.
LIVE VIDEO | CFR Cluj - ŢSKA Sofia, joi, de la 22:00, pe Telekom Sport 1
"Aşteptăm un meci foarte complicat, am simţit pe propria piele când am jucat în deplasare, aşa că trebuie să fim uniţi, ştim ce ne aşteaptă şi să dăm totul pe teren 90 minute, cu trei puncte la noi. Ei o să vină, am văzut ceva declaraţii că vin să câştige banii şi punctele. Aşa că, pentru mândria jucătorilor lor, vor să câştige în competiţiile europene, e ceva normal, dar cel mai important e ce facem noi şi nu ne interesează dacă ei mai au şanse sau nu.
Normal că rezultatele creează şi nervozitate în vestiar, tensiune, e normal când rezultatele favorabile nu vin, se întâmplă. Avem experienţă, trebuie să ridicăm capul, se întâmplă la orice echipă din lume. Noi nu trecem printr-un moment bun, dar de mâine trebuie neapărat să ridicăm capul şi să câştigăm punctele pe care le-am pierdut în Europa League Să ne gândim şi la campionat. Ştim că ne aşteaptă un meci foarte greu, complicat, dar suntem pregătiţi să terminăm acest meci cu o victorie, să o luăm pas la pas, ştim că este un meci foarte important să mergem mai departe în Europa League. Suntem pregătiţi să câştigăm acest meci şi să jucăm finala la Young Boys", a declarat Mario Camora.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fotbaliştii i-au transmis lui Dan Petrescu dorinţa lor
Fotbaliştii de la CFR Cluj şi-au arătat susţinerea faţă de Dan Petrescu şi nu şi-ar fi dorit ca acesta să plece. Camora a dezvăluit şi ce le-a transmis fostul antrenor: "Normal că ne-a transmis că ne doreşte baftă în continuare, în campionat, în Europa. Ştim cu toţii că aici, la CFR, nu a fost uşor. Îi plăcea să stea aici, îi plăcea la Cluj şi nouă la fel. Îi dorim multă baftă unde va fi. Noi ne uităm ce a făcut el pentru acest club în ultimii ani. Asta e o performanţă pe care a făcut-o şi nu putem uita niciodată.
Eram obişnuiţi să lucăm în fiecare zi cu Dan Petrescu, dar asta e viaţa, nu avem ce face, vrem să-i mulţumim pentru tot ce a făcut pentru noi. Când eşti obişnuit să lucrezi cu o persoană atâta timp, e complicat pentru toată lumea să te desparţi aşa, dar asta a fost decizia lor. Noi trebuie să ne antrenăm, să jucăm şi să îi dorim toată bafta că aşa ne-a transmis şi el nouă. Ce a făcut el aici a fost extraordinar.
Noi l-am rugat (n.r. - să rămână) şi înainte, atunci. Am declarat că sper să nu plece după meciul cu Argeş, când tot el a zis că vrea o vacanţă. Noi suntem plătiţi să ne antrenăm, să jucăm, iar dacă el şi conducerea au dus la această decizie nu putem face nimic", a mai spus veteranul lui CFR Cluj.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, mario camora, mario camora cfr cluj