Specialiştii au oferit primele reacţii, după Rapid - Hermannstadt, iar aceştia au fost miraţi de gafa lui Bejan şi intrarea inconştientă a lui Selimovic, care a fost eliminat.
Cele două faze din Rapid - Hermannstadt care au uimit
Rapid a învins luni seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei a 15-a din Superligă. Gazdele au deschis scorul în minutul 26, când Clinton N'Jie a înscris primul său gol oficial pentru Rapid, după o greşeală a lui Bejan, care a alunecat şi a dat pe lângă minge.
Ce a şocat a fost intarea lui Vahid Selimovic, fundaşul central de la Hermannstadt care a intrat la rupere asupra lui Hromada, cu ambele picioare înainte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fostul arbitru Constantin Zotta s-a gândit inclusiv la faptul că apărătorul sibienilor a recurs intenţionat la acel gest.
"Rapid a înscris un gol. La ce s-a jucat... Rapid a jucat... Nu a făcut cel mai bun meci, dar a jucat mai bine. E un scor corect. S-a apărat bine. La Rapid, cei care se ocupă de teren sunt inteligenţi şi ştiau unde joacă Bejan şi au udat mai mult terenul.
Cred că merita un gol şi Sibiul, însă un element important de netrecut cu vederea e că un asemenea atac cu două picioare nu poate fi făcut decât dacă vrei să iei roşu.
Aşa ceva! Ce logică să fie? Uite, cu ambele picioare! În faţa arbitrului, la şapte metri de arbitru cu agresivitate! Nu poţi să-i dai două etape pentru asta. Îi rupea piciorul dacă Hromada nu sărea", a spus fostul conducător de la Rapid, la Prima Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Bogdan Cosmescu a fost uimit de gafa făcută de Bejan la singurul gol marcat în Rapid - Hermannstadt 1-0.
"Nu poţi să cazi aşa din picioare, eu pot să cad aşa, dar ai jucători foarte slabi. E record negativ în cariera lui Măldărăşanu peste tot, sigur peste tot", a spus comentatorul.
- Citește și
- VIDEO | Rapid - Hermannstadt 1-0, în Superliga! Şumudică a ajuns la un punct de play-off, după ce N'Jie i-a adus victoria. Măldărăşanu, în pericol
- Clubul din LaLiga care i-a permis antrenorului să plece pentru a-şi ajuta rudele afectate de inundaţiile din regiunea Valenciei | VIDEO
- Prima reacţie a Universităţii Cluj după cazul de dopaj al lui Hildeberto Pereira: "S-a petrecut în afara cadrului oficial"
- Primele veşti despre Octavian Popescu şi Alexandru Pantea, cei care au ieşit accidentaţi din U Craiova - FCSB: "Cu Midtjylland, el va fi apt"
- Parma a uitat să câştige! Cu Man şi Mihăilă titulari, "cruciaţii" n-au tras pe poartă şi au pierdut în Serie A pe teren propriu
- Un fotbalist de la liderul U Cluj a fost prins dopat! A cerut rezilierea contractului şi a reacţionat: "Din motive personale pe care le voi clarifica şi justifica"
- Adrian Mititelu are lista finală cu numele antrenorilor doriţi la Craiova! Unul dintre ei a mai trecut prin Bănie
- "Nu e normal ca un parlamentar să arbitreze". MM Stoica a izbucnit după arbitrajul controversat din U Craiova - FCSB: "Haţegan, acest Leonardo da Vinci..."
- Adi Mihalcea, încântat de rezultatele echipei după 15 etape: "E normal să fiu fericit"
- Semnal de alarmă pentru Valeriu Iftime! Liviu Ciobotariu i-a cerut cinci fotbalişti la FC Botoşani, pentru a depăşi criza
- Dinamo Bucureşti aduce pe banca tehnică un câştigător al Euroligii în 2010 cu Barcelona! Lovitura dată cu antrenorul emblematic al catalanilor
- Problemele continuă pentru Denis Drăguş la Trabzonspor! Jucătorul român a fost trecut în plan secund: "Acum evaluăm alţi jucători"
Afla mai multe despre: rapid hermannstadt, faze arbitraj rapid hermannstadt