You are here:

Fotbalistul care l-a dat pe spate chiar şi pe Dan Petrescu: ”Şi dacă îmi dai 20 de milioane de euro, altul ca el, nu mai găsesc!”

Fotbalistul care l-a dat pe spate chiar şi pe Dan Petrescu: ”Şi dacă îmi dai 20 de milioane de euro, altul ca el, nu mai găsesc!”

CFR Cluj

Comentarii

Dan Petrescu şi CFR Cluj s-au despărţit de Juan Emmanuel Culio, unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria clubului.

”Sincer, aş fi preferat să vină după aia şi să facă un meci de retragere, cu stadionul plin, să fim şi noi relaxaţi, şi antrenorii, şi jucătorii, dar aşa a fost un meci cu presiune maximă, şi pe mine, şi pe jucători şi până la urmă a ieşit bine, mai ales că Culio a şi marcat un gol incredibil, e prima oară când portarul advers anul acesta greşeşte. Pentru mine, de obicei, portarii erau cei mai buni de pe teren” a mărturisit Dan Petrescu, după meci.

Antrenorul CFR-ului a anunţat public că îl vrea pe Culio în continuare alături de el, în staff-ul campioanei României: ”Asta înseamnă că Culio merită orice respect, de-aia îl şi vreau în staff-ul meu. Mi-a promis că merge acolo să joace 6 luni, să facă şcoala de antrenori şi imediat cum termină, vine şi speră să mă găsească tot la CFR antrenor şi să fie antrenorul meu secund.Indiferent, el va fi lângă mine. Aşa mi-a spus el. Acum sperăm să se ţină, dar el de obicei se ţine de cuvânt, ce zice aia face” a mai spus Dan Petrescu.

Petrescu s-a confesat după meci. Culio a fost unul dintre motivele pentru care a acceptat să revină la CFR Cluj: ”Şi după aia, când m-am reîntors, vă spun sincer că el a fost unul din principalele motive. Îmi tot scria mereu să mă întorc, că altfel se lasă de fotbal şi ar vrea să mai joace.  Şi atunci când m-am întors, nu mai era lumea mulţumită cu el aici, pentru că nu prea mai juca, era accidentat. A zis, dacă te-ai întors tu acum, pentru tine joc şi o să fac tot ce-mi zici tu, că el de obicei nu prea ascultă” a glumit Petrescu.

Culio către Petrescu: ”Mister, joc şi meciul următor!”

Argentinianul este fotbalistul care l-a cucerit complet pe exigentul tehnician al clujenilor: ”100% noi un Culio ca el nu mai găsim, asta e clar. Şi dacă îmi dai 20 de milioane de euro, poate să zică lumea iar că exagerez, eu un Culio nu mai găsesc. Eu i-aş retrage şi numărul pe care-l are, pentru că nu o să mai găsim un Culio, asta e clar. Aşa caracter şi om, un spirit, un lider, un jucător, vă daţi seama a venit după meci la mine şi a zis Mister, joc şi meciul următor. Vă daţi seama, după asemenea meci, cu încărcătură şi lumea care l-a aplaudat el mai vrea să joace un meci.Aşa a fost tot timpul, toate antrenamentele parcă ar fi ultimul din viaţa lui. Eu n-am mai văzut aşa profesionist, n-am antrenat şi nici n-am jucat cu...eu am jucat cu jucători mari de tot şi cu mari personalităţi, aşa ca şi Culio n-am întâlnit. Ăsta e adevărul.” a explicat, vizibil emoţionat, Petrescu. 

Afla mai multe despre: dan petrescuculiocfr 

viewscnt
Articole similare