You are here:

Fotbalistul de la FCSB pus la colţ de Gigi Becali a reacţionat! I-a bătut obrazul: “Da, mă poate da afară. Nu există recunoştinţă”

Fotbalistul de la FCSB pus la colţ de Gigi Becali a reacţionat! I-a bătut obrazul: “Da, mă poate da afară. Nu există recunoştinţă”

FCSB

Comentarii

Vlad Chiricheş a reacţionat după victoria FCSB cu Farul Constanţa şi a vorbit despre situaţia sa, în contextul criticilor venite din partea lui Gigi Becali.

FCSB a câştigat luni seară, în deplasare, scor 3-2, meciul cu Farul Constanţa, din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. La finalul partidei, Vlad Chiricheş a vorbit la flash-interviu despre evoluţia echipei de la Ovidiu, dar şi despre criticile primite din partea patronului.

În ultima perioadă, situaţia sa a devenit una tensionată, după ce Gigi Becali l-a criticat public în urma meciului cu Oţelul Galaţi, câştigat de FCSB cu 4-0. Deşi finanţatorul şi-a exprimat nemulţumirea şi a lăsat de înţeles că nu îl mai doreşte în echipă, Mirel Rădoi a continuat să se bazeze pe el, titularizându-l şi în partida cu Farul.

Vlad Chiricheş a venit în faţa microfonului şi a rupt tăcerea: "E greu să spună ce am de făcut"

"Şi în prima repriză am controlat jocul, doar că n-am fost periculoşi, am jucat şi contra vântului şi a fost ciudat. E clar că nu ne-a convenit prima repriză. Mister ne-a transmis că trebuie să ridicăm nivelul şi am făcut o repriză a doua foarte bună.

Echipa e pregătită de baraj, avem jucători valoroşi. Anul ăsta n-am demonstrat-o în campionatul regulat, dar echipa are potenţial şi ne putem bate de la egal la egal cu orice echipă din play-off. Am simţit ceva pe cvadriceps, să vedem cu doctorul.

(n.r. declaraţiile lui Gigi Becali) Ce e de spus? Am încercat să evit să mă gândesc la ce a declarat dânsul. E clar că nu e un lucru plăcut pentru un jucător, dar cred că în general nu există recunoştinţă. E următorul meci, dacă eşti bun se bucură lumea. Dacă nu, eşti la revedere, pe făraş. 

(n.r.  E o retragere urâtă?) Face parte din trecut, e acolo, am jucat la un nivel foarte bun, dar nu contează în prezent. Să vorbesc despre o retragere... nu mă gândesc la asta. Doresc să mă simt bine, încă am plăcere, mă bucur de fotbal. Mi-e greu să fac un lucru doar că patronul zice că nu mai pot. Un om care nu e zilnic cu mine la antrenament e greu să-mi spună ce am de făcut. Da, mă poate da afară sau alte aspecte, dar eu mă bucur de antrenamente şi de jocuri.

Cât a fost Mirel s-a văzut că am fost în echipă şi mă bucur de asta. (n.r. Pleacă?) Să vedem, citesc şi eu ştirile, mai multe nu ştiu. După un alt meci să vii cu o declaraţie de genul ăsta (n.r. noua declaraţie a lui Gigi Becali), e clar că nu mai e nimic de schimbat", a spus Chiricheş la flash-interviu.

 

Afla mai multe despre: fcsbchiricheşfarulgigi becali 

viewscnt
Articole similare