Marko Momcilovic a fost unul dintre jucătorii băgaţi în şomaj tehnic de Gigi Becali, dar acum finanţatorul FCSB e acuzat de jucători. Sârbul îşi va căuta dreptatea în instanţă şi a povestit pe larg ce i s-a întâmplat în ultima perioadă, la vicecampioana României.
Marko Momcilovic a fost cumpărat de Gigi Becali în 2016, de la Pandurii Târgu Jiu, în schimbul a 250.000 de euro. Pentru FCSB, Marko Momcilovic a jucat în 96 de meciuri, a marcat 9 goluri şi a pasat de 9 ori decisiv.
FCSB, acuzată de Marko Momcilovic
"Da, în doi ani am lipsit de la antrenamente 7 luni. Dar atât, în rest eu am fost permanent la echipă, mă antrenam la fel ca şi ceilalţi, eram bun de joc, dar nimeni nu mă băga în seamă. Mi-am luat mereu banii, recunosc, însă nu ştiu de ce nu jucam deloc, nici când erau probleme de efectiv în linia defensivă. Brusc, din cel mai bun şi lăudat, am devenit doar un jucător de decor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cei de la FCSB tot spuneau că sunt accidentat, chiar şi când mă antrenam şi eram bun de joc, iar Gigi Becali zicea că sunt terminat. Nu spuneam nimic, mă antrenam şi mai tare, sperând că voi primi o şansă. Şi ce au făcut? Vintilă m-a băgat direct titular în februarie, la Cluj, în meciul cu CFR. Am jucat doar o repriză, era 0-0 la pauză, dar m-a schimbat. Nu ştiu de ce, că m-am uitat pe cifre şi le-am avut foarte bune, printre cele mai mari. Nu mi s-a dat nicio explicaţie. Probabil credeau că o să mă fac de râs, ca să mă facă să plec. N-aş fi zis nici acum nimic, dar vreau ca lumea să ştie adevărul", a declarat Marko Momcilovic pentru Gazeta Sporturilor.
Marko Momcilovic: "Îmi aduceau provizii alimentare cei de la AFAN"
"M-au băgat în şomaj tehnic fără să mă anunţe. Mi-au trimis doar un mail. Argăseală îmi tot zicea că dacă nu mai am pretenţii la salariile pe martie, aprilie, mai şi iunie, îmi dau hârtie că pot să plec deja, deşi eu aveam contract până pe 30 iunie. Apoi, pe 3 iunie, mi-a spus că dacă nu renunţ la bani, să vin în România, să fiu testat şi să fac vizita medicală. Am venit cu maşina, un drum de 10 ore, să mă prezint la timp. Dar aici, nimeni nu mi-a mai răspuns. Am stat în apartamentul închiriat de mine, că nu m-au chemat la bază. N-am făcut teste, nici vizita medicală.
Am stat 14 zile la izolare, singur. Îmi aduceau provizii alimentare cei de la AFAN, că nu aveam voie să ies. Venea poliţia să mă verifice de două ori pe zi. Aşa am pierdut două săptămâni, inclusiv ce acumulasem în pregătirea din Serbia. De ce? De ce m-au mai chemat dacă nu voiau să mă folosească? Sperau că am să cedez psihic şi o să renunţ la acele salarii. Acum o să încep o acţiune la FIFA, să îmi recuperez toţi banii. Fiindcă e discriminare să trimiţi în şomaj tehnic doar 6 jucători din tot lotul. Măcar pe ceilalţi i-a chemat la bază, se puteau antrena, stăteau acolo, mâncau acolo. Eu a trebuit să suport toate cheltuielile astea de cazare şi masă singur. Şi-au bătut joc de mine! Încă o dată!".
"Nici operaţia la spate nu mi-au plătit-o, iar pe mine m-a costat 4.000 de euro. Am adus actele doveditoare la club, dar nimeni nu a mai zis nimic. Parcă mă accidentasem în discotecă, nu pe teren. Valeriu Argăseală îmi spunea că e un articol în regulamentele FIFA care le permite să bage în şomaj tehnic jucătorii aflaţi spre final de contract. O să ne judecăm, să vedem", a mai spus apărătorul lateral pentru sursa citată.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- În afară de FCSB, Marko Momcilovic a mai jucat la: Radnicki Belgrad, FK Bobiste, Dubocica, Javor-Matis şi Pandurii Târgu Jiu.
Afla mai multe despre: marko momcilovic, fcsb