You are here:

Fotbalistul dorit de Gigi Becali îşi laudă noul antrenor: ”A venit cu idei noi”

Fotbalistul dorit de Gigi Becali îşi laudă noul antrenor: ”A venit cu idei noi”

Sepsi Sf. Gheorghe

Comentarii

Gaz Metan Mediaş a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a treia a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Chamed ’34 pentru Gaz Metan şi Karanovic ’67 pentru Sepsi. În minutul 86, de la gazde a fost eliminat Neluţ Roşu, el primind al doilea cartonaş galben.

La finalul meciului, Florin Ştefan, internaţionalul de tineret dorit de FCSB şi Gigi Becali a explicat: ”Cred că se putea mai mult. Am avut alte două ocazii mari, dar nu le-am fructificat. Cred că am avut şi un gol anulat” a mărturisit Ştefan.

”Am mers cu naţionala, nu am făcut cantonamentul cu echipa, se resimte puţin oboseala, dar trebuie să ne facem treaba, nu contează” a mai adăugat Ştefan, care l-a lăudat după meci pe Csaba Laszlo, tehnicianul care rămâne neînvins pe banca lui Sepsi după primele trei meciuri: ”Mister a venit cu alte idei, plus alţi jucători. A schimbat şi puţin sistemul de joc şi cred că lucrurile merg bine” a mai spus fundaşul stânga al naţionalei de tineret. 

În vârstă de 23 de ani, Ştefan este cotat la 850 de mii de euro, iar Sepsi solicită pentru un transfer al său 1 milion. Fundaşul stânga originar din Slatina are 11 selecţii în reprezentativa de tineret a României şi a ajuns gratis la Sepsi Sf. Gheorghe.
 

Afla mai multe despre: florin ştefan 

viewscnt
Articole similare