Dinamo are ca obiectiv salvarea de la retrogradare!
”Fotbalul românesc are nevoie de Dinamo”. Ce a spus Edi Iordănescu despre situaţia ”câinilor”
Deşi sunt la 15 puncte de Chindia, prima deasupra liniei care asigură salvarea directă de la retrogradare, alb-roşii speră într-un nou miracol în play-out.
Edi Iordănescu, selecţionerul României, a recunoscut că fotbalul românesc are nevoie de Dinamo.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Pentru fotbalul romanesc, ar fi important, dar ca şi statut pe care îl am, dacă spun că-mi doresc asta înseamnă că automat îmi doresc ca altă echipă să retrogradeze şi nu îmi permit să mă plasez de o parte sau alta.
Fotbalul românesc are nevoie de Dinamo puternică în prima ligă, aşa cum are nevoie de toate echipele de tradiţie”, a declarat Edi Iordănescu pentru telekomsport.ro.
Dinamoviştii au parte de un parcurs dezastruos în acest sezon şi au reuşit să câştige doar în patru rânduri, ultimul succes fiind înregistrat în ultima etapă, 4-0 cu Gaz Metan Mediaş.
Barajul de menţinere/ promovare în Liga 1 este programat în dublă manţă, pe 22 – 29 mai. Formaţia din „Ştefan cel Mare” ocupă în acest moment locul 14 în clasamentul Ligii 1, cel care duce la baraj. Dinamo este la 12 puncte în spatele celor de la CS Mioveni şi la 15 în spatele Chindiei Târgovişte. Locurile de retrogradare sunt ocupate de Academica Clinceni (14 puncte) şi Gaz Metan Mediaş (10 puncte).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Articol scris de: Răzvan Ionaşcu.
Afla mai multe despre: edi iordanescu, dinamo