Borussia Dortmund a remizat pe teren propriu cu ultima clasată din Bundesliga, SV Mainz.
Wolfsburg şi Leipzig au făcut spectacol şi au remizat la doi, scor care o ajută cel mai mult pe Bayern. Mukiele a deschis scorul în minutul cinci, după ce a fost servit perfect de Forsberg. Gazdele au întors scorul până la pauză. Golgheterul Weghorst a egalat cu specialitatea casei, o lovitură de cap. Apoi, şutul lui Steffen a fost deviat în poarta lui Gulacsi. Un gol norocos au marcat şi jucătorii lui Naggelsmann. Orban a stabilit scorul final în minutul 54.
Dortmund nu a scos decât o remiză pe teren propriu cu ultima clasată, Mainz. Oaspeţii au marcat primii, prin Oztunali. Meunier a restabilit egalitatea şi după nici două minute belgianul a obţinut şi o lovitură de la 11 metri. Reus a irosit şansa de a-şi aduce echipa în avantaj, iar Mainz s-a închis perfect până la final şi partida s-a încheiat 1 la 1.
Werder a obţinut prima sa victorie din acest an, 2 la 0 pe teren propriu cu Augsburg. Ambele goluri marcate de echipa din Bremen au venit în ultimele minute de joc. Gebre Selassie şi Agu au înscris în succesul lui Werder.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Gladbach s-a aflat la câteva secunde de a treia victorie consecutivă în Bundesliga. Stindl din penalty a marcat unicul gol al primei reprize. Nico Gonzalez a restabilit egalitatea în actul secund cu o superbă lovitură de cap, dar tabela a arătat 1 la 1 doar pentru trei minute. Zakaria a readus-o pe Gladbach în avantaj. Stuttgart a primit un penalty chiar la ultima fază, Wamangituka l-a transformat, iar partida s-a încheiat 2 la 2.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: borussia dortmund