Fanii dinamovişti au declarat război conducerii din Ştefan cel Mare, iar ultraşii roş-albi profită de orice ocazie pentru a le transmite şefilor dinamovişti că au intrat în dizgraţie odată cu îndepărtarea lui Mircea Rednic.
Astfel, finanţatorul lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a fost atacat inclusiv cu ocazia partidei U Cluj - Hermannstadt, de pe Cluj Arena, contând pentru barajul de menţinere/promovare în Liga 1.
Fanii dinamovişti sunt înfrâţiţi de mulţi ani cu cei ai Universităţii Cluj, iar cele două grupări şi-au arătat susţinere de fiecare dată când au avut ocazia. Aşa se întâmplă şi acum, când fanii celor de la "U" au afişat un mesaj jignitor la adresa patronului lui Dinamo.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.