You are here:

FOTO | Simona Halep şi Novak Djokovic, apariţie de senzaţie la Balul Campionilor! Cum s-au fotografiat cei doi învingători de la Wimbledon

FOTO | Simona Halep şi Novak Djokovic, apariţie de senzaţie la Balul Campionilor! Cum s-au fotografiat cei doi învingători de la Wimbledon

Tenis

Comentarii

Simona Halep, campioana la feminin, şi Novak Djokovici, campionul la masculin, s-au fotografiat împreună cu trofeele câştigate la Wimbledon, duminică seară, la balul organizat în onoarea lor.

Simona Halep a purtat o rochie lungă de culoare neagră, în timp ce Novak Djokovici a fost îmbrăcat într-un costum negru, cu papion.

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.

Liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, a câştigat, duminică, pentru a cincea oară turneul de la Wimbledon, a doua oară consecutiv. El l-a învins în finală pe elveţianul Roger Federer, numărul 3 mondial, după aproape cinci ore de joc, confruntare la care a salvat două mingi de meci. Djokovici a câştigat finala cu scorul de 7-6 (5), 1-6, 7-6 (4), 4-6, 13-12 (3), în patru ore şi 55 de minute.

Afla mai multe despre: halepdjokovicwimbledon 

viewscnt
Articole similare