Fiul lui Shaquille O’Neal, Shareef, a făcut cunoscut ultimul mesaj pe care i l-a trimis Kobe Bryant, duminică, în ziua tragediei în care a fost implicată legenda din baschet.
Shareef şi Kobe Bryant au purtat o conversaţie, care s-a sfârşit abrupt. Fostul baschetbalist al lui LA Lakers nu a mai răspuns, din cauza accidentului de elicopter în care a fost implicat.
”Eşti bine?”, l-a întrebat Bryant pe fiul lui Shaquille O’Neal. ”Da, îmi pun lucrurile în ordine şi mă gândesc la următoarea mutare. Ce mai faci?”, dar răspunsul lui Kobe Bryant nu a mai venit.
”Chiar în dimineaţa asta m-ai căutat… Te voi iubi mereu, unchiule. Te iubesc. Gigi, te iubesc verioşoară. Nu poate fi adevărat. Mă rog să nu fie adevărat, mă rog să nu fie adevărat”, a scris mai Shareef.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Kobe Bryant şi alte opt persoane, printre care şi fiica fostului baschetbalist, Gianna, de 13 ani, au încetat din viaţă, duminică, după ce elicopterul Sikorsky S-76B în care se aflau s-a prăbuşit lângă Calabasas, o localitate aflată la 50 de kilometri nord-vest de Los Angeles.
Potrivit Federal Aviation Administration, aparatul fusese fabricat în 1991 şi era înregistrat pe numele societăţii Island Express Holding Corp.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: kobe bryant, la lakers, shareef, shaquille o’neal, ultimul mesaj al lui kobe bryant