Mijlocaşul celor de la FCSB, Răzvan Oaidă (22 de ani) a împărăşit cu fanii săi, în mediul online, modul în care îşi umple timpul în aceste vremuri de pandemie, în care primează izolarea socială.
Răzvan Oaidă a venit la FCSB de la FC Botoşani în vara anului trecut, în schimbul sumei de 700.000 de euro şi este unul dintre preferaţii lui Gigi Becali. Evoluţiile sale constant bune l-au propulsat şi la naţionala de tineret a României, iar Gigi Becali îl consideră un urmaş pe măsura fostului internaţional Mihai Pintilii. Aflat în izolare, departe de aglomeraţiile urbane, Răzvan Oaidă a împărtăşit în mediul online activităţile cu care reuşeşte să-şi menţină fizicul şi psihicul sănătos, în aceste vremuri tulburi, pricinuite de pandemia de COVID-19.
Astfel, mijlocaşul FCSB-ului îşi face alergarea în pustietate, undeva unde să nu se expună în vreun fel, şi-a amenajat în casă o sală de forţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Când fizicul cedează sub presiunea efortului, Răzvan îşi pune şi mintea la contribuţie, savurând din Bestseller-ul "Conversaţii cu Dumnezeu" - Vol. 1, scris de Neal Donald Walsch.
- În acest sezon, Răzvan Oaidă a evoluat în 29 de partide pentru FCSB în toate competiţiile, reuşind să marcheze de patru ori şi să paseze decisiv în două rânduri.
- Cota sa de piaţă, conform Transfermarkt, este de 800.000 de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal