Halep încă îşi caută un sponsor tehnic, după despărţirea de Adidas, firma cu care colabora din 2014 şi de la care primea un milion de euro pe an. Potrivit presei, ajunsă pe primul loc în ierarhia WTA, Halep a cerut renegocierea contractului, însă firma germană a refuzat.
“Reprezentanţii mei discută pentru a găsi un nou partener tehnic. Însă, discuţiile abia au început. Nu am contract acum. Încă nu sunt cu brand. Vreau să mă asigur că voi alege ce îmi place şi că brandul mă place pe mine. Astfel că nu mă grăbesc. Voi aştepta”, a fost mesajul liderului mondial.
Totuşi, Simona Halep continuă să poarte adidaşi de la fostul sponsor, lucru remarcat de televiziunea care transmite Australian Open. La interviul de după meciul ”maraton” cu Lauren Davis, câştigat de Simona, scor 4-6, 6-4, 15-13, regizorii transmisiei au insistat pe încălţările Simonei şi s-a putut vedea că sunt realizate de Adidas. Asta înseamnă că există şanse mari ca Simona Halep să ajungă, totuşi, la un nou acord cu Adidas!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, tenis, australian open