You are here:

Francezii au decis în favoarea României. Pe ce suprafaţă se joacă semifinala de Fed Cup din aprilie

Francezii au decis în favoarea României. Pe ce suprafaţă se joacă semifinala de Fed Cup din aprilie galerie foto

Tenis

Comentarii

Pe 20 şi 21 aprilie, la Rouen, se disputa semifinala de Fed Cup, Franţa - România, iar organizatorii au anunţat suprafaţa pe care se va disputa confruntarea. Întâlnirea va fi în direct la Telekom Sport.

Francezii au luat o decizie surprinzătoare în ceea ce priveşte suprafaţa pe care se va juca Franţa - România, cel puţin dintr-un punct de vedere. Întâlnirea va avea loc pe zgură, suprafaţa favorită a Simonei Halep, care e triplă finalistă la Roland Garros, chiar pe zgură. De altfel, şi celelalte jucătoare din România apreciază în mod special zgura, fiind suprafaţa predominantă pe terenurile de tenis din România. 

Dacă ne gândim însă, că imediat începe sezonul de zgură, cu turneul de la Stuttgart, Praga, Madrid, Roma şi apoi Grand Slamul de la Roland Garros, atunci decizia organizatorilor nu mai pare chiar nefirească, având în vedere că şi franţuizoaicele se pregătesc pentru turneele WTA pe zgură. 

România a ajuns în semifinalele Fed Cup după ce a trecut de deţinătoarea trofeului, Cehia, în confruntarea de la Ostrava. Halep a adus două puncte pentru România, iar Begu şi Niculescu, unul, în proba de dublu. 

De două ori campioană, Franţa caută cea de-a şasea finală de Fed Cup. La începutul lunii februarie, franţuzoaicele au învins Belgia. 

Întâlnirea Franţa - România se va disputa pe 20 şi 21 aprilie la Rouen, într-o sală de 5210 de locuri şi va fi în direct la Telekom Sport. 

Afla mai multe despre: simona halepfed cupfrantaromaniatelekom sport 

viewscnt
Articole similare