You are here:

Francezii ne văd favoriţi în semifinalele Fed Cup! "Vor să ajungă departe!" De cine se teme Benneteau

Francezii ne văd favoriţi în semifinalele Fed Cup! "Vor să ajungă departe!" De cine se teme Benneteau

Tenis

Comentarii

Căpitanul nejucător al echipei Franţei, Julien Benneteau, a declarat, luni, că formaţia sa nu este favorită în înfruntarea cu România, din semifinalele Cupei Federaţiei.

"Ştim că ne aşteaptă o întâlnire foarte dificilă pentru că avem în faţă o jucătoare foarte, foarte puternică, o sportivă cu un palmares încredibil, Simona Halep, şi ştim că în spatele ei este un rezervor important cu jucătoare care pot evolua la simplu, la dublu. Cred că există un real entuziasm pentru FedCup din partea lor, vor să ajungă departe, în mod clar nu suntem favoriţi pe hârtie. Avem şansa de a juca în Franţa, sper că vom putea să ne bazăm pe o mare afluenţă şi pe un public numeros", a declarat fostul tenismen, potrivit lequipe.fr.

Julien Benneteau a convocat jucătoarele cel mai bine clasate, Caroline Garcia, locul 21 WTA, Pauline Parmentier, locul 53 WTA, Alize Cornet, locul 54 WTA, şi Kristina Mladenovic, locul 63 WTA, pentru semifinala cu România din Cupa Federaţiei.

Acestea vor da piept cu Simona Halep, locul 2 WTA, Mihaela Buzărnescu, locul 31 WTA, Irina Begu, locul 82 WTA, Monica Niculescu, locul 133 WTA, şi Raluca Olaru, locul 35 WTA de dublu.

Întâlnirea Franţa - România din semifinalele Cupei Federaţiei va avea loc în 20 şi 21 aprilie, la Rouen, pe zgură.

Afla mai multe despre: fed cupromaniafranta 

viewscnt
Articole similare