Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Franţa - Norvegia vor juca finala pentru trofeu, Danemarca şi Spania pentru medalia de bronz, la CM de handbal

Franţa - Norvegia vor juca finala pentru trofeu, Danemarca şi Spania pentru medalia de bronz, la CM de handbal

CM Handbal

Comentarii

Naţionalele de handbal feminin ale Franţei şi Norvegiei vor juca finala Campionatului Mondial din 2021, după ce au eliminat, vineri, reprezentativele Danemarcei, respectiv Spaniei, în semifinalele competiţiei.

În prima semifinală a zilei, Franţa s-a impuns la limită în faţa Danemarcei, scor 23-22 (10-12), iar în cea de-a doua, campioana europeană Norvegia a eliminat gazda turneului final, Spania, scor 27-21 (11-11).

Astfel, în finala pentru medalia de bronz se vor duela, duminică, învinsele Danemarca şi Spania, iar pentru trofeu vor evolua campioana olimpică Franţa şi campioana european Norvegia.

La ediţia CM din Spania, România a încheiat pe locul 13, cu obiectiv oficial de clasare în primele 10 locuri.

Tricolorele au jucat şase partide la CM din Spania, iar rezultatele înregistrate sunt: 39-11 cu Iran, 38-17 cu Kazakhstan şi 22-33 cu Norvegia (grupa preliminară C), 30-31 cu Olanda, 43-20 cu Iran şi 30-34 cu Suedia (grupa principală II). Centrul Cristina Laslo (Minaur Baia Mare) a fost cea mai bună marcatoare tricoloră, cu 34 de goluri în şase partide.

Echipa României a bifat a 25-a participare la Mondiale, fiind în continuare singura reprezentativă care a participat la toate ediţiile.

La ultima ediţie a Campionatului Mondial, România s-a clasat pe locul 12. Podiumul ediţiei din 2019 a fost ocupat, în ordine, de Olanda, Spania şi Rusia.

România are în palmaresul CM patru medalii: aur (1962), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015).

Afla mai multe despre: handbalfrantanorvegiacampionatul mondial 

viewscnt
Articole similare