You are here:

Franţa, victorie la 15 goluri cu Lituania, înaintea confruntării cu România, în preliminariile CE 2020 la handbal

Franţa, victorie la 15 goluri cu Lituania, înaintea confruntării cu România, în preliminariile CE 2020 la handbal

Handbal

Comentarii

Campioana mondială en-titre la handbal masculin, Franţa, a învins joi, pe teren propriu, reprezentativa Lituaniei, cu scorul de 42-27 (21-10), în grupa a 6-a preliminară a Campionatului European din 2020. Duminică, la BT Arena, Franţa joacă în compania României, care a pierdut partida inaugurală a grupei cu Portugalia, scor 13-21.

Biletele au fost puse deja în vânzare, iar FRH a precizat că vor avea acces gratuit copiii cu vârsta de până la 7 ani dacă vor ocupa acelaşi scaun cu adultul însoţitor. Meciul va fi televizat de către TVR 1 şi TVR HD.

Franţa, bronz european în 2018 şi campioană mondială en-titre, este favorita grupei a 6-a. În panoplia adversarei se mai află patru medalii olimpice, din care două de aur (2008, 2012), încă nouă medalii mondiale, din care cinci de aur, şi alte patru europene, trei fiind, de asemenea, de aur.

Celelalte meciuri din grupa a 6-a au următorul program: Lituania – Portugalia (28 octombrie), România – Lituania şi Portugalia – Franţa (10-11 aprilie 2019), Lituania – România şi Franţa – Portugalia (13-14 aprilie), România – Portugalia şi Lituania – Franţa (12-13 iunie) şi Portugalia – Lituania şi Franţa – România (15-16 iunie).

Campionatul European din 2020, primul care se va disputa cu 24 de echipe, va avea loc în Suedia, Austria şi Norvegia, între 9-26 ianuarie. În preliminarii iau startul 32 de echipe, iar 20 din acestea se vor califica la turneul final unde au ”bilete” directe cele trei gazde, plus campioana europeană en-titre, Spania.

Naţionala României a jucat ultima dată la un turneu final de Campionat European în 1996.

Afla mai multe despre: romaniafrantahandbalcampionatul european 

viewscnt
Articole similare