Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Fratele patronului de la Dinamo Kiev a reacţionat, după ce fanii lui Şahtior au vandalizat steaua lui Mircea Lucescu! ”Aceşti oameni sunt proşti!”

Fratele patronului de la Dinamo Kiev a reacţionat, după ce fanii lui Şahtior au vandalizat steaua lui Mircea Lucescu! ”Aceşti oameni sunt proşti!”

Stranieri

Comentarii

Grigori Surkis, fost vicepreşedinte al UEFA şi fratele patronului echipei Dinamo Kiev, Igor Surkis, i-a catalogat drept proşti pe fanii echipei Şahtior care au vandalizat steaua lui Mircea Lucescu de pe Aleea Celebrităţilor de la stadionul din Doneţk.

Fanii echipei Şahtior au vandalizat steaua care îi este dedicată lui Mircea Lucescu pe Aleea Celebrităţilor de la Donbass Arena din Doneţk.

”Aceşti oameni sunt proşti!”

”Nici nu vreau să comentez astfel de lucruri care sunt lipsite de respect faţă de o persoană cu părul alb, care a adus mari servicii fotbalului ucrainean. Indiferent dacă a antrenat pe Şahtior sau pe Dinamo, într-o ţară democratică această tranziţie ar fi percepută complet diferit. Dacă astăzi aşa îşi arată lipsa de respect faţă de Mister, tot ce se poate spune despre aceşti oameni este că sunt proşti. Asta este tot”, a spus Surkis, fost preşedinte al federaţiei de la Kiev, potrivit presei ucrainene.

În urmă cu câteva zile, persoane necunoscute au pus vopsea albastră, culoarea echipei Dinamo Kiev, peste steaua cu numele antrenorului român, ca un semn al trădării acestuia. Nemulţumirea fanilor echipei Şahtiror, pe care Lucescu a pregătit-o mulţi ani înainte să ajungă la rivala din Kiev, are legătură cu un gest considerat nesportiv comis de antrenorul român după Supercupa Ucrainei.

Dinamo Kiev a pierdut clar meciul de săptămâna trecută, scor 0-3, iar la festivitatea de premiere, învingătorii, jucătorii formaţiei din Doneţk, au format un "coridor de onoare" prin care au trecut învinşii. Lucescu nu a vrut să respecte tradiţia şi a refuzat să treacă printre fotbaliştii Şahtiorului.

Întrebat de ce a refuzat să dea curs acestei manifestări de fair-play, românul a răspuns: "Nu este nimic de comentat. La vârsta mea, nu mai trec pe coridoarele pe care le fac copiii. Sunt imun la săgeţile care se trag asupra mea. Cei care trag săgeţi asupra mea pot merge la Doneţk pentru a vedea Aleea Celebrităţilor, muzeul Şahtiorului. Este uşor să conduci o echipă atunci când există un preşedinte precum Rinat Ahmetov. Când face totul pentru ca echipa să joace, nu se simte niciun obstacol. Mie mi-a fost mai greu când am venit în 2004. Acestea sunt amintirile mele, sentimentele mele. Şi nu mai comentez."

În urmă cu mai mulţi ani, echipa Şahtior a fost obligată să părăsească oraşul Doneţk, aflat în zona ocupată de separatiştii proruşi. Formaţia antrenată acum de italianul Roberto de Zerbi îşi disputăm meciurile de pe teren propriu la Kiev, la fel ca Dinamo.

Afla mai multe despre: dinamo kiev-mircea lucescu- igor surkis-doneţk 

viewscnt
Articole similare