Blocaj în stabilirea calendarului. Cluburile din Superligă contestă decizia Federaţia Română de Fotbal privind startul viitorului sezon.
Data de 10 iulie, aprobată iniţial pentru debutul campionatului, este respinsă de toate cele 16 echipe, care au cerut oficial mutarea pe 17 iulie. Argumentul invocat este clar: lipsa timpului necesar pentru refacerea jucătorilor după un sezon solicitant. În centrul controversei se află Gino Iorgulescu, preşedintele Liga Profesionistă de Fotbal. Calendarul a fost validat la propunerea sa, în condiţiile în care acesta susţinuse că există acordul cluburilor, lucru infirmat acum de poziţia comună a acestora. O eventuală amânare ar da peste cap şi programul Supercupa României, care ar urma să fie mutată de pe 4 iulie pe 11 iulie, pe stadionul campioanei. În acest context, Mihai Stoica, reprezentantul FCSB, a criticat dur modul în care a fost gestionată situaţia. Acesta a admis că propunerea iniţială privind startul pe 11-12 iulie a fost o eroare a Liga Profesionistă de Fotbal, însă consideră că lucrurile puteau fi corectate ulterior. Oficialul roş-albaştrilor a subliniat că, în urma discuţiilor dintre cluburi, s-a ajuns la concluzia că sezonul ar trebui să înceapă pe 18-19 iulie, pentru a le oferi jucătorilor o perioadă minimă de refacere. În opinia sa, FRF ar fi trebuit să dea dovadă de flexibilitate şi să ţină cont de poziţia unanimă a echipelor. Stoica a mers mai departe şi a acuzat Federaţia că ia decizii care afectează direct cluburile, deşi nu gestionează organizarea campionatului intern. Acesta a sugerat că refuzul de a modifica programul ţine mai degrabă de o demonstraţie de autoritate decât de argumente reale. „A fost o greşeală a LPF că a mers cu propunerea ca sezonul următor să înceapă în weekendul 11-12 iulie. După care, în urma unui brainstorming, toată lumea a ajuns la concluzia că nu există vacanţă şi că ar trebui să începem pe 18-19 iulie. Cred că FRF trebuia să dea dovadă de flexibilitate şi să ne respecte mai mult, că nu are nicio legătură FRF cu organizarea campionatului la Liga 1 şi, cu toate astea, ia nişte decizii care ne afectează, doar aşa, să-şi arate muşchii, că altă explicaţie nu există. Ok, s-a greşit, greşeala e omenească, dar poţi face ce spun cluburile, că nu e normal să tratezi de la înălţimea celui de-al patrulea mandat şi să ne persiflezi la modul ăsta: <<Nu mă interesează, voi aţi venit cu prima propunere şi spălaţi-vă pe cap>>. Asta este, ştii cum: <<Nu mai putem, voi, că v-aţi sucit voi, dar noi nu ne sucim>>. Problema e în felul următor. Da, e o greşeală, ok, dar acum ce facem? Nu o putem repara? Şi-au făcut program cei de la FRF şi îi afectează? Sunt afectaţi jucătorii care merg la echipa naţională, că pe 6 joacă ultimul meci echipa naţională şi, în loc să începi pe 18-19, începi pe 11-12. După aia te miri de ce nu avem rezultate în Europa, că nu ne facem programul cum trebuie. Noi (n.r. - FCSB) am cerut să jucăm pe 18-19, ăsta a fost punctul nostru de vedere, dar acum asta este. Voiam să începem mai târziu, că vorbeam cu Gică Hagi şi chiar l-am întrebat ce mă sfătuieşte cu jucătorii care vor fi la echipa naţională. Mi-a zis minimum două săptămâni pauză. Un jucător, mai ales după un sezon precum ăsta, cel puţin la noi...”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport. Mihai Stoica a reacţionat, după ce FRF a dat peste cap startul sezonului următor din Superliga
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.


.webp)





