Fostul internaţional danez Peter Schmeichel a criticat, duminică, decizia de reluare a meciului Danemarca – Finlanda în aceeaşi zi, după problema pe care a avut-o Christian Eriksen, el spunând că a fost “absolut ridicol” faptul că jocul s-a disputat în continuare, relatează bbc.com.
Peter Schmeichel critică decizia de reluare a meciului Danemarca – Finlanda în aceeaşi zi
“Este o decizie ridicolă a UEFA. Ar fi trebuit să încerce să găsească un scenariu diferit şi să arate puţină compasiune. Nu au făcut asta”, a spus Schmeichel.
Partida de sâmbătă a fost suspendată cu puţin înainte de finalul primei reprize, după ce Eriksen s-a prăbuşit pe teren. Jucătorul a avut nevoie de manevre de resuscitare mai multe minute şi a ajuns apoi la spital, unde este acum în stare stabilă. Meciul s-a reluat sâmbătă, conform UEFA la solicitarea jucătorilor celor două echipe, care aveau două opţiuni: să termine jocul sâmbătă seară sau duminică la prânz.
Peter Schmeichel, al cărui fiu, Kasper, este portarul naţionalei daneze, a declarat la BBC Radio 5 că simte că fotbaliştii au fost puşi într-o situaţie dificilă. “Au fost cele mai grele două ore din perioada petrecută de mine în fotbal. Se întâmplă ceva teribil şi UEFA le dă jucătorilor opţiunea de a reveni pe teren pentru a juca sau de a continua duminică, la 12:00. Ce opţiune este asta? Rezultatul meciului este total irelevant. Cum poţi juca?”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: danemarca, finlanda, eriksen, euro 2020